Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:43 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfaturi ANSVSA Cumpăraţi alimente din spaţii autorizate și păstraţi-le la temperaturile indicate pe ambalaj!

ro

13 Jun, 2015 11:00 1792 Marime text
 
A venit vara și trebuie să ținem cont că în perioadele caniculare creşte riscul apariţiei de toxiinfecţii alimentare. Tocmai de aceea, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) recomandă cumpărarea alimentelor numai din spaţii autorizate, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar. Apoi, cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală trebuie puse în frigider unde se păstrează astfel: carnea refrigerata, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0 şi 4 grade Celsius şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scazută, respectiv sub -12˚C.
Potrivit celor de la ANSVSA, alimentele care urmează a fi depozitate în frigider trebuie să fie ambalate separat şi menţinute în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj. Produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru a fi ulterior preparate sau consumate. La rândul lor, alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite. Alimentele alterate trebuie îndepărtate, pentru că sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente. Fructele şi legumele trebuie spălate bine înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.
Inspectorii sanitar-veterinari vor controla condiţiile de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală şi, în mod special, a produselor perisabile (carne preparată şi carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte). Consumatorii pot sesiza autorităţile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor asupra oricăror abateri din domeniul siguranţei alimentelor, apelând gratuit numarul de telefon - 0800 826 787.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii