Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:41 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenționare de călătorie în Grecia. Iată despre ce este vorba

ro

12 May, 2017 21:00 1648 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Federația Panelenă a Navigatorilor și Federația Medicilor din Spitalele Publice au anunțat organizarea unei greve de 48 de ore, ȋncepând de marţi, 16 mai, ora 00:00, până miercuri, 17 mai, ora 24:00.  În perioada menţionată, toate navele vor rămâne ancorate în porturi, iar asistența medicală va fi asigurată numai în regim de urgență.

Cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879 și +30 210 6728875, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena: +30 6980 833 448.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit  în “App Store” și “Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii