Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:00 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria Pantelimon incearca atragerea investitorilor

ro

30 Jan, 2004 00:00 1019 Marime text

Problema celor aproximativ 2.000 de locuitori ai comunei o constituie saracia si lipsa locurilor de munca * Singura solutie de iesire din impas este promovarea muncii * In viitor, se vor construi doua fabrici, una de conserve ecologice si alta de cosmetice * In toamna, primaria comunei doreste infiintarea unei scoli de arte si meserii

In comuna constanteana Pantelimon locuiesc aproape 2.000 de cetateni. Satele aferente comunei sunt in numar de cinci, si anume: Pantelimonu de Sus, Pantelimonu de Jos, Runcu, Nistoresti si Calugareni. Potrivit declaratiilor primarului comunei, Vasile Neicu, problema arzatoare cu care se confrunta atat autoritatile locale, cat si populatia este cea a saraciei. In opinia primarului, "singura solutie de iesire din impas o constituie promovarea muncii si crearea de cat mai multe locuri de munca". In realizarea acestui demers, Vasile Neicu a facut tot ceea ce se putea pentru a atrage cat mai multi investitori care sa ofere cetatenilor comunei locuri de munca. "In momentul de fata, doua firme sunt interesate pentru a demara afaceri in comuna. In viitor, se va construi o fabrica de conserve ecologice, care va realiza aproximativ 700 de tone de conserve din legume si fructe si care va oferi locuitorilor peste 150 de locuri de munca. In plus, se va construi o fabrica de cosmetice, unde tot cetateni din Pantelimon vor munci", a mentionat primarul Neicu. O alta sursa de venit pentru populatie va fi si aceea a vanzarii catre fabrica de conserve ecologice a legumelor si fructelor pe care le cultiva in particular. De asemenea, primarul din Pantelimon a precizat ca productia fabricii de conserve ar putea fi mult mai mare deoarece, in prezent, sistemul de irigatii din comuna este functional. Constructia celor doua fabrici ar duce, potrivit declaratiilor primarului Neicu, la cresterea nivelului de trai al populatiei. Totodata, primarul comunei Pantelimon a mai spus ca, in conformitate cu Proiectul national "Anul 2004 - anul colectivitatilor locale din Romania", in aceasta toamna in comuna se va infiinta Scoala de arte si meserii. "Pentru infiintarea institutiei de invatamant spatiul a fost deja achizitionat, la fel ca si calculatoarele necesare. In acest moment nu mai este nevoie decat de amenajarea corespunzatoare a institutiei, pentru care fondurile sunt in bugetul primariei", a conchis primarul Vasile Neicu. Elevii care vor urma cursurile Scolii de arte si meserii vor putea alege mai multe specializari, precum prelucrarea laptelui si fabricarea painii. Conditia principala pentru infiintarea institutiei de invatamant este, potrivit metodologiei, existenta in primul an scolar a mai mult de 25 de elevi admisi la cursuri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii