Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:56 19 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea La mulți ani, Carmen Gutuleanu! Lucrări din Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța

ro

28 Mar, 2019 00:00 538 Marime text
Când ZIUA de Constanța organiza, în iunie 2018, evenimentul „Incredibila memorie a teatrului constănțean”în dorința de a aduna laolaltă comunitatea artistică de la malul mării, își propunea, totodată, se readucă în atenție istoria culturală a urbei, nearhivată în vreo instituție.

O amplă campanie de presă se finaliza cu acele momente emoționante de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, prilej cu care le promiteam artiștilor constănțeni că îi vom readuce constant în atenția foștilor lor spectatori.
Este ceea ce se întâmplă și astăzi, la moment aniversar, când corepetitorul artist Carmen Gutuleanu sărbătorește împlinirea a 83 de ani.
În cuprinsul cărții Dulcea povară, scrisă de secretarul literar artistic Jean Badea, am găsit biografia aniversatei.



„Îmi spune cu nedisimulată mândrie că este «lăzărească», adică absolventa unei şcoli de elită din capitală. Deşi studiase pianul de la şase ani cu profesoara Cici Manta, deşi cochetase cu lumea artistică de la începutul anilor '50 (ansamblurile şcolare ale lui Marin Constantin dinainte de «Madrigal», invitarea în spectacolul «O zi de odihnă», regizat de maestrul Sică Alexandrescu la Teatrul Armatei - «La pian: Carmen Anghelescu»), s-a dedicat studiilor de Drept, pe care le-a încheiat cu examen de licenţă în anul 1960.
N-ar prea fi dorit să părăsească Bucureştii, era tare ataşată de oraşul natal, de cartierul ei din zona Izvor, cu superbe case boiereşti (care în anii '80 vor cădea sub lamele buldozerelor, din ordin criminal; pentru a face loc unui edificiu de dimensiuni monstruoase ... ).

Dar domnişoarei Anghelescu îi furase inima medicul Gutuleanu, stabilit de vreo opt ani în Constanţa. L-a urmat în cetatea Tomis, într-un fel de exil sentimental, unde însă i se va împlini destinul artistic: a intrat prin concurs la Teatrul de Stat, la secţia de operă-operetă, dar nu ca jurist, ci pe postul de corepetitor, devenit vacant prin pensionarea doamnei Miga, prima pianistă «de cabină» a teatrului. Cel care a convins-o pe Carmen să-şi schimbe statutul profesional a fost maestrul Daminescu, dirijorul şi viitorul director al Teatrului Liric (după înfiinţarea celor trei teatre constănţene în 1969, desprinse din fostul Teatru de Stat).
Una e să cunoşti pianul şi să ştii să zburzi pe clapele lui, să fii chiar pianist de concert, şi alta e «misia» de corepetitor. Puţini spectatori care ascultă vrăjiţi cum soprana sau tenorul îşi cântă aria marelui succes din Traviata sau Boema ştiu că una dintre cheile reuşitei se află în zecile de ore de studiu la cabină, unde, lângă un pian, corepetitorul şi solista/ solistul descifrează partitura. Aici se fixează primele accente sau pauze, primele nuanţe ale dificilului demers muzical. Corepetitorul nu este un simplu executant, un cititor neutru de ştimă, pentru care sunt suficiente doar datele tehnice ale partiturii. Dacă îi lipseşte sensibilitatea, dacă nu are inefabilul fior liric şi nu e capabil să sufere odată cu Desdemona sau Cio-Cio-San, să se bucure împreună cu Figaro sau Vincent, corepetitorul va rămâne un biet funcţionar cu mânecuţe de birocrat. Iar artistul de lângă el va fi la fel de sărac sufleteşte, chiar dacă tehnica îi este impecabilă.

Carmen Gutuleanu a iubit atât de mult muzica şi artiştii, încât s-a dăruit cu mintea şi sufletul profesiunii sale, ajungând să fie liantul perfect între solist, dirijor şi orchestră. Sunt cântăreţi de operă ce recunosc că datorează enorm corepetitorului. Alţii îl uită, împăunându-se cu merite iluzorii... Aşa e viaţa! Carmen s-a înţeles în termenii cei mai profesionali cu dirijorii Daminescu, Panţâru, Popovici, Stanciu, Ciorei..., cu soliştii teatrului sau cu cei invitaţi la festivalurile de operă sau la spectacolele din timpul stagiunii. Pentru câteva soprane, aflate la început de carieră, cum a fost
Emilia Oprea, era mai mult decât o corepetitoare, tratându-le cu afecţiune şi prietenie în cele mai emoţionante momente ale vieţii lor artistice (premiere, concursuri naţionale sau internaţionale) .
...Multe amintiri o copleşesc pe Carmen acum, la anii pensiei, legate de colaborarea cu maeştri de renume, cum au fost Oleg Danovski, Jean Rânzescu, Panait Cotescu şi atâţia alţii... O viaţă închinată scenei, muzicii, bucuriei de a împărtăşi succesul cântăreţilor, la care ţi-ai adus şi tu, pianistul din cabina de studii, o contribuţie rămasă de cele mai multe ori într-un nedrept anonimat. Viața corepetitorului-artist Carmen Gutuleanu...”.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii