Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:33 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comoară a României! Recordul național la 5.000 de metri al lui Ilie Floroiu împlinește 44 de ani

ro

23 Jul, 2022 00:00 3001 Marime text
 

 
  • Când a fost stabilit, în 1978, acest record era cea mai bună performanţă europeană şi a doua mondială pe distanța respectivă.
 
23 iulie 1978. Într-o cursă entuziasmantă, la București, pe stadionul Republicii, la Campionatele Naționale de Atletism, fenomenalul Ilie Floroiu, de la CS Farul Constanța (antrenor, Ioan Veliciu), se impunea în proba de 5.000 de metri, iar timpul stabilit, 13:15.0, reprezenta record național!
 
23 iulie 2022. Recordul încă rezistă și împlinește 44 de ani! 44 de ani de „domnie“ liniștită, neamenințată de nimeni. De atunci, din vara lui 1978, performanţa stă în picioare fără a se clătina. Și la fel se întâmplă și cu cel de-al doilea record național al lui Ilie Floroiu, cel de la 10.000 de metri (27:40.06), stabilit la Praga, la Campionatul European, care va face 44 de ani luna viitoare, pe 29 august!
 
„La vremea respectivă, nu m-am gândit că aceşti timpi vor rezista atât, de-a lungul anilor. Recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte, însă, deocamdată, sunt încă în viaţă. Nu ştiu cât mai au de trăit. Vom vedea dacă vor ieşi la pensie, la limită de vârstă ori anticipat. În 1978, recordul de la 5.000 de metri era cea mai bună performanţă europeană şi a doua mondială, iar la 10.000 de metri eram în primele zece performanţe ale anului. Deci erau nişte timpi foarte tari”, a declarat Ilie Floroiu, care avea 25 de ani când a stabilit celebrele sale recorduri naționale.
 
Născut în județul Tulcea, dar stabilit la Constanța, Ilie Floroiu (acum în vârstă de 69 de ani) a avut o carieră extraordinară ca atlet, cucerind nenumărate titluri de campion şi medalii și participând la mari competiţii. Cetățean de onoare al Constanței, Ilie Floroiu a avut o activitate fructuoasă şi în calitate de conducător de club, la CS Farul (una dintre structurile sportive de elită ale României), dar şi ca preşedinte al Federației Române de Atletism.

În conducerea CS Farul a activat din 1989 și până la ieșirea la pensie, în 2017, ocupând, de-a lungul anilor, mai multe funcţii, până la cea mai înaltă. Când a ieșit la pensie de la CS Farul, a lăsat în urmă 45 de ani de activitate sportivă şi managerială, dintre care numai trei ani nu au fost în slujba CS Farul (un an la Steaua, ca sportiv, şi doi, între 2005 şi 2007, când a fost preşedintele Federaţiei Române de Atletism). Ilie Floroiu a fost și consilier pe probleme de sport al fostului primar al Constanței, Decebal Făgădău.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citește și:
 
Prestigioasa publicaţie franceză
„LʼEquipe” a atras atenţia asupra lui Ilie Floroiu, în 1978. Anul celebrelor recorduri!

 
Acum 49 de ani
Cum a devenit Ilie Floroiu atlet la CS Farul Constanța. Prima întâlnire cu antrenorul Ioan Veliciu


De pe altă planetă!
Recordul naţional la 5.000 de metri al lui Ilie Floroiu a atins vârsta de 41 de ani
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii