Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:42 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe cine va întâlni campioana județului Constanța la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a

ro

01 Mar, 2018 00:00 2267 Marime text
Tragerea la sorți a programului barajului de promovare în Liga a 3-a, ediția 2018/2019, a avut loc ieri, la sediul Federației Române de Fotbal. 
 
Conform hotărârii Comitetului Executiv din 29 mai 2014, promovează din Liga 4 în Liga a 3-a cele 21 de echipe câștigătoare ale jocurilor de baraj dintre cele 42 de campioane declarate de Asociațiile Județene de Fotbal și de Asociația Municipală de Fotbal București. Potrivit tragerii la sorți, câștigătoarea Ligii a 4-a a județului Constanța va întâlni la baraj campioana județului Vrancea. Jocurile se desfășoară în sistem eliminatoriu, tur - retur, pe terenul fiecărei echipe, pe 16 iunie 2018, ora 18.00, turul, și pe 23 iunie 2018, ora 17.30, returul. Campioana județului Constanța va juca primul meci în deplasare.
 
Potrivit site-ului oficial al FRF, în situaţia în care, după disputarea celor două jocuri, egalitatea se menţine (la puncte și golaveraj), golurile marcate în deplasare contează dublu şi se declară câștigătoare echipa cu cel mai bun golaveraj. Dacă și în aceste condiţii egalitatea persistă, jocul se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute, fără pauze între ele, dar cu o pauză de 5 minute acordată la terminarea celor 90 de minute de joc. În cazul în care egalitatea se menţine şi după reprizele de prelungire, echipa câştigătoare va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă, în conformitate cu Legile Jocului.
 
În acest moment, lider în clasamentul Ligii a 4-a constănțene este CS Medgidia, cu 42 de puncte, urmată pe podium de Viitorul Fântânele, cu 40 de puncte, și de CS Năvodari, cu 34 de puncte. Campioana sezonului trecut, SSC Farul Constanța, a avut succes la baraj, promovând în Liga a 3-a, în urma unei duble victorii cu echipa tulceană Pescărușul Sarichioi: 7-2 în deplasare, 1-0 pe teren propriu (8-2 scor general).
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii