Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Naţionala de tineret a României susţine vineri meciul cu Anglia de la Campionatul European

ro

21 Jun, 2019 00:00 2448 Marime text
Echipa naţională de tineret a României susţine vineri, 21 iunie, al doilea meci din grupa C a Campionatului European din Italia şi San Marino. De la ora 19.30, în direct la TVR1, la Cesena (în Italia), selecţionata condusă de Mirel Rădoi, din care fac parte zece actuali sau foşti jucători ai FC Viitorul, întâlneşte echipa Angliei. După prima etapă, în care au învins Croaţia cu 4-1, tricolorii sunt pe primul loc în clasament, în vreme ce reprezentativa Albionului se află pe trei, după ce a pierdut dramatic meciul cu Franţa, 1-2. Clasament: 1. România - 3p, 2. Franţa - 3p, 3. Anglia - 0p, 4. Croaţia - 0p.
 
Două dintre golurile meciului contra Croaţiei au fost marcate de Ianis Hagi (căpitanul FC Viitorul) şi Tudor Băluţă (format şi el de clubul constănţean şi transferat recent în Premier League). Pentru România au mai jucat în acel meci trei fotbalişti formaţi la Academia Hagi şi FC Viitorul, Manea, Cicâldău şi Coman, iar pe banca de rezerve s-au aflat alţi trei reprezentanţi ai FC Viitorul (Boboc, Ghiţă şi Ciobanu), plus Căbuz şi Nedelcu, lansaţi de clubul lui Gică Hagi.
 
Sursa foto: Facebook (Echipa naţională de fotbal a României)
 
Citeşte şi:
 
Euro 2019. România, prima în grupă Ianis Hagi - „Suntem fericiţi că am început cu dreptul. E ceea ce ne-am dorit!“ (galerie foto)

UPDATE Tineretul României, victorie uriaşă în debutul la Euro. 4-1! Ianis Hagi şi Tudor Băluţă au marcat

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii