Spitalul Județean Constanța își reorganizează organigrama Ce posturi și funcții se modifică, fără suplimentarea numărului de angajați (DOCUMENT)
Spitalul Județean Constanța își reorganizează organigrama: Ce posturi și funcții se modifică, fără suplimentarea
176
Marime text
Se convoacă Consiliul Județean Constanța în ședință ordinară pentru data de 28.10.2026, ora 11:30, în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ, ședință ce se va desfășura în format fizic
- Pe ordinea de zi se află proiectul de hotărâre privind modificarea Statului de funcții al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța
.
Au fost solicitate avizele comisiilor de specialitate 1, 2 și 4 (Comisia de Buget-Finanțe, Comisia Juridică, Administrație și Ordine Publică, respectiv Comisia pentru Sănătate și Protecție Socială)
Inițiator este președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi
Potrivit documentului, modificările aduse statului de funcții sunt realizate fără depășirea numărului total de posturi aprobat pentru anul 2026
Acestea au la bază solicitările conducerii spitalului și deciziile Comitetului Director pentru asigurarea continuității activității medicale și pregătirea unor posturi în vederea organizării de concursuri
Printre cele mai importante modificări se numără transformarea unor posturi vacante pe secții precum ATI, Spitalizare de zi, Recuperare Eforie Sud sau Angiografie, precum și transformarea a două posturi de registrator medical principal la UPU-SMURD în posturi de registrator medical
De asemenea, la nivelul Blocului Operator se renunță la funcțiile de coordonator, sarcinile de coordonare fiind preluate direct de șefii secțiilor chirurgicale, iar personalul vizat revenind pe posturile de bază
Proiectul în integralitate poate fi consultat în secțiunea „Document” a materialului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Consiliul Județean Constanța se întrunește pe 28 octombrie. Bani pentru spitale, centru pentru tratarea adicțiilor și schimbări în sistemul de pază, pe agenda CJ Constanța (DOCUMENTE)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


