Proiect pe ordinea de zi a Consiliului Județean Constanța Donație de opere de artă în valoare de peste 660.000 de lei pentru Muzeul de Artă (DOCUMENT)
Proiect pe ordinea de zi a Consiliului Județean Constanța: Donație de opere de artă în valoare de peste 660.000
24 Oct, 2026 23:31
ZIUA de Constanta
182
Marime text
182
Marime text

Se convoacă Consiliul Județean Constanța în ședință ordinară pentru data de 28.10.2026, ora 11:30, în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ, ședință ce se va desfășura în format fizic.
Pe ordinea de zi a ședinței se regăsește și proiectul de hotărâre nr. 338 din 21 octombrie 2026, inițiat de președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi
Proiectul vizează acceptarea unei oferte de donație constând într-un număr de 36 de bunuri culturale mobile valoroase, evaluate la suma totală de 660.350 de lei
Oferta de donație autentificată a fost transmisă de către Fundația „Amzei”, alături de Scripcariu Constantin Virgil, Scripcariu Adriana-Simina, Stanciu Maria Iulia și societatea STARH - Arhitectură, Construcții, Design SRL. Inițiativa vine în urma demersurilor oficiale efectuate de Muzeul de Artă Constanța
După acceptarea ofertei prin act autentic, cele 36 de opere de artă plastică vor intra în patrimoniul public al județului Constanța cu scopul specific de a fi expuse într-un spațiu expozițional permanent individualizat sub denumirea „Vasile Gorduz”, amenajat la etajul 3 al clădirii Muzeului de Artă Constanța pe toată durata de funcționare a instituției
Bunurile vor fi date ulterior în administrarea directă a Muzeului de Artă, iar cheltuielile notariale aferente acceptării donației vor fi suportate din bugetul județului
Documentația proiectului a fost transmisă spre analiză și avizare Comisiei pentru Educație, Sport, Tineret, Cultură și Turism, Comisiei Juridice, Administrație și Ordine Publică, precum și Comisiei pentru Investiții, Patrimoniu, Infrastructură, Urbanism și Protecția Mediului
Proiectul de hotărâre poate fi consultat în integralitate în secțiunea „Document” a materialului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Consiliul Județean Constanța se întrunește pe 28 octombrie. Bani pentru spitale, centru pentru tratarea adicțiilor și schimbări în sistemul de pază, pe agenda CJ Constanța (DOCUMENTE)
Tags: Florin Mitroi
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


