Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:49 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mirel Rădoi, propunerea Comisiei Tehnice pentru postul de selecționer al primei reprezentative

ro

25 Nov, 2019 13:20 2280 Marime text
Întrunită azi, 25 noiembrie, Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal a decis să îl propună pe Mirel Rădoi pentru postul de selecționer al Echipei Naționale, informează frf.ro. 

Mirel Rădoi are în palmares 67 de meciuri pentru echipa națională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua București, între anii 2000-2009, Al-Hilal Riyadh, între 2009 și 2011, Al-Ain, între anii 2011-2014.

Începând din martie 2018, Rădoi a ocupat funcția de manager sportiv al echipei naționale U21 a României, iar în luna august a aceluiași an a preluat banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită. A reușit să califice reprezentativa Under 21 la EURO 2019, unde a ajuns până în semifinalele competiției, performanță ce a însemnat calificarea la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani!

În total, pe banca selecționatei U21, Mirel Rădoi a bifat 15 partide, reușind să câștige 9 dintre ele și să bifeze trei remize.

Propunerea Comisiei Tehnice pentru postul de selecționer al reprezentativei României, Mirel Rădoi, va fi dezbătută în Comitetul Executiv al FRF, în cadrul ședinței de marți, 26 noiembrie. 

Sursa foto: frf.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii