Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:52 13 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evoluţii apreciate în Belgia Gimnastele constănţene Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu şi Maria Holbură, pe podium la Flanders Challenge (galerie foto)

ro

12 Jun, 2019 00:00 1165 Marime text
Loturile feminine de gimnastică artistică ale României (de senioare şi junioare) au participat la un test de verificare în Belgia, la Gent, o competiţie internaţională, în cadrul Flanders Team Challenge.
 
Delegaţia tricoloră a cuprins 12 gimnaste, şapte senioare (Denisa Golgotă, Carmen Ghiciuc, Alexandra Mihai, Maria Holbură, Ana Maria Puiu, Iulia Berar, Maria Pană) şi cinci junioare (Silvia Sfiringu, Ioana Stănciulescu, Antonia Duţă, Daniela Trică, Lisa Marchidanu), patru antrenori (Nicolae Forminte, Liliana Cosma, Florin Cotuţiu, Florin Uzum), două arbitre (Adela Popa şi Daniela Trandafir) şi un kinetoterapeut (Răzvan Marcu). Trei dintre sportive (Maria Holbură, Silvia Sfiringu, Ioana Stănciulescu), sunt constănţence, legitimate la CS Farul, iar din Constanţa sunt şi antrenorii Nicolae Forminte şi Florin Uzum.
 
Cele trei sportive de pe litoral au contribuit din plin la rezultatele pozitive înregistrate de România. La junioare, în componenţa Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu, Antonia Duţă, Daniela Trică şi Lisa Marchidanu, echipa României a cucerit aurul, devansând pe podium Italia şi Belgia. De asemenea, la individual compus, Ioana Stănciulescu şi Silvia Sfiringu au reuşit o frumoasă dublă pentru România. „Felicitări, fetelor! Tare mult ne bucurăm pentru voi! Un test util înaintea primei ediţii a Mondialelor de juniori, de la sfârşitul lunii. Felicitări si antrenorilor!“, se arată pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Gimnastică.
 
În competiţia senioarelor, formaţia tricoloră, pentru care au concurat Denisa Golgotă, Carmen Ghiciuc, Ana Puiu, Iulia Berar şi Maria Holbură, a ocupat poziţia a cincea, primele locuri au fost ocupate, în ordine, de Olanda, Australia, Belgia şi Canada. La individual compus, cele mai bune două poziţii ale României au fost obţinute de Ana Puiu (locul 8) şi Denisa Golgotă (locul 10).
 
În ultima zi de întrecere, s-a concurat pe un format inedit, echipe mixte (senioare şi junioare), singura regulă fiind ca la fiecare aparat să concureze câte două senioare, respectiv două junioare. În formula Antonia Duţă, Lisa Marchidanu, Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu, Daniela Trică, Iulia Berar, Carmen Ghiciuc, Denisa Golgotă, Maria Holbură şi Ana Puiu, România a obţinut medalia de argint. Aurul i-a revenit Belgiei, iar bronzul - echipei formate din junioarele Italiei şi senioarele Australiei.
 
Ioana Stănciulescu şi Silviana Sfiringu au fost descoperite şi pregătite până au ajuns la lot de Clemenţa Garabet. La formarea campioanei europene au contribuit, în afară de Clemenţa Garabet, şi Olga Didilescu, şi soţii Nicolai (Dana şi Remus), şi Ciprian Creţu (în diverse etape, fie la club, fie la lotul naţional). La Deva, Ioana Stănciulescu şi Silviana Sfiringu sunt antrenate de un colectiv tehnic coordonat de Nicolae Forminte şi din care face parte şi Florin Uzum.
 
Maria Holbură a început gimnastica la vârsta de cinci ani, fiind adusă la sala de gimnastică, la CSS1 Constanţa, de Sorin Bechir şi inclusă în grupa pregătită de Mirela Szemerjai şi de el. Formată la Clubul Sportiv Şcolar numărul 1 din Constanţa, Maria a fost transferată, de la începutul lui 2016, an în care a făcut trecerea la seniorat, la CS Farul Constanţa. Din 2013, a devenit componentă a lotului de junioare de la Deva, după care a fost promovată la lotul de senioare al României, pregătindu-se la Izvorani, iar apoi la „Lia Manoliu“.
 
Sursa foto: Facebook (Federaţia Română de Gimnastică)
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii