Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:49 07 03 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gimnastică Lotul de la Deva, din care fac parte şi trei constănţence, se mută cu pregătirea la Bucureşti

ro

30 Jan, 2021 00:00 3433 Marime text
  • Antrenamentele gimnastelor vor fi găzduite de sala clubului Dinamo, începând cu 1 februarie.
  • În perioada 21 - 25 aprilie, delegaţia României va participa la Campionatele Europene de la Basel.
  • Din corpul tehnic care pregăteşte gimnastele la Bucureşti face parte şi antrenorul Nicolae Forminte, de la CS Farul Constamţa.
 
Federația Româna de Gimnastică a decis ca lotul olimpic şi naţional de la Deva, cu gimnastele Silviana Sfiringu, Ioana Stănciulescu, Maria Holbură (toate trei de la CS Farul Constanţa), Daniela Trică și Antonia Duță, împreună cu antrenorii Liliana Cosma, Nicolae Forminte (CS Farul) și Florin Cotuțiu, să se mute la Bucureşti, pentru antrenamente centralizate în sala CS Dinamo, alături de Larisa Iordache, care va fi antrenată de Lacrămioara și Cristian Moldovan.
 
„Va fi un program comun de pregătire, supervizat săptămânal de antrenorii federali Corina Moroșan și Angela Cacoveanu“, se arată într-un comunicat al FRG.
 
„Luna aprilie reprezintă momentul adevărului în ceea ce privește calificarea gimnaștilor români la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În perioada 21-25 aprilie, la Campionatele Europene de la Basel, Federația Româna de Gimnastică va înscrie în competiție, atât la feminin, cât și la masculin, sportivi care vor concura pentru obținerea locului eligibil. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Federația Româna de Gimnastică a hotărât ca lotul olimpic şi naţional de la Deva să se mute la București, pentru antrenamente centralizate la sala clubului Dinamo“, se mai arată în comunicat. Antrenamentele comune vor începe luni, 1 februarie la ora 16.30.
 

Cu excepţia Mariei Holbură, sunt în primul an de seniorat

 
„Am luat decizia de a le aduce în cantonament la București pe componentele lotului de la Deva, gimnaste aflate, cu excepția Mariei Holbură, în primul an de seniorat, pentru a se pregăti alături de liderul echipei României, Larisa Iordache, având ca scop întărirea spiritului de echipă, o mai bună comunicare între gimnaste și mai ales, îndeplinirea obiectivelor stabilite atât pentru campionatele europene, unde sperăm să mai calificăm o gimnastă, cât și pentru o participare cât mai bună la JO de la Tokyo. Este o decizie temporară, până la Campionatele Europene de la Basel, când sperăm să mai obținem un loc la Jocurile Olimpice. Fetele vor face în continuare cursurile școlare on-line, iar cazarea lor și a antrenorilor va fi la Hotel Marshal. Este o acțiune care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Clubului Dinamo, al COSR și al hotelului Marshal”, a precizat Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică, conform sursei citate.
 

Campioană europeană în 2018

 
Ioana Stănciulescu şi Silvia Sfiringu au fost descoperite şi pregătite până au ajuns la lotul naţional al României de Clemenţa Garabet. La formarea campioanei europene de junioare din 2018 Ioana Stănciulescu au contribuit, în afară de Clemenţa Garabet, şi Olga Didilescu, şi soţii Nicolai (Dana şi Remus), şi Ciprian Creţu (în diverse etape, fie la club, fie la lotul naţional). Cât s-au pregătit la Deva, Ioana Stănciulescu şi Silviana Sfiringu au fost antrenate de un colectiv tehnic coordonat de Nicolae Forminte (cu Florin Uzum în componenţă).
 

Fiică de luptător

 
Fiică de luptător, Maria Holbură a început gimnastica la vârsta de cinci ani, fiind adusă la sala de gimnastică, la CSS1 Constanţa, de Sorin Bechir şi inclusă în grupa pregătită de Mirela Szemerjai şi de el. Formată la Clubul Sportiv Şcolar numărul 1 din Constanţa, Maria a fost transferată, de la începutul lui 2016, an în care a făcut trecerea la seniorat, la CS Farul Constanţa.
 
Sursa foto: Facebook (Federaţia Română de Gimnastică)
 
Citeşte şi:

 
Prezenţa masivă
Gimnaste şi gimnaşti de la CS Farul Constanţa şi CSS1 în topurile FRG pe 2020 ale celor mai buni sportivi români


Interviu cu gimnasta Maria Holbură, care va participa la Jocurile Olimpice
„La Campionatul Mondial, am trăit și fericirea, și amărăciunea“

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii