Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:17 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud susţine sâmbătă, în Ungaria, returul din Cupa EHF. La Constanţa, s-a impus Csurgoi

ro

12 Oct, 2019 00:00 1922 Marime text
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa susţine sâmbătă, 12 octombrie, manşa secundă a turului doi preliminar din Cupa EHF, întâlnind în deplasare formaţia maghiară Csurgoi KK.
 
Partida începe la ora 18.00. În tur, la primul meci pe banca HCD al noului antrenor, Djordje Cirkovic, s-a impus Csurgoi cu 24-22 (12-9), astfel că aceasta deţine prima şansă de calificare în runda următoare. „E foarte greu când pierzi acasă, sper să facem tot ce trebuie și să câștigăm în retur. Cred că se vede deja o schimbare la felul cum ne-am luptat pe teren. Sperăm din tot sufletul să jucăm mai bine și să câștigăm“, a declarat interul formaţiei constănţene, Irakli Chikovani, potrivit site-ului oficial al clubului.
 
„Nu putem decât să fim optimiști și să ne facem treaba. În tur, meritam noi victoria. Arbitrajul a fost dezastru“, a spus şi Djordje Cirkovic. La echipa maghiară secundul antrenorului Alem Toskic este Darko Pavlovic, fostul jucător al HCM Constanţa (în sezonul 2009/2010), care şi-a încheiat la Csurgo cariera de handbalist. „După nouă ani am venit la Constanța. Știam că meciul va fi foarte greu. Dar am vorbit să jucăm din primul până în ultimul minut la fel de concentrați. Am câștigat, dar este prima parte. La Csurgo ne așteaptă a doua parte“, a menţionat Pavlovic. 
 

„Sunt semne că ne revenim“

 
HC Dobrogea Sud vine după un egal în campionat, 20-20 în deplasare cu CSM Bucureşti, partidă în care George Buricea (antrenor secund la echipă) a rerenit pe teren ca handbalist. „Am făcut un joc bun și am obținut un punct important la București. Băieții s-au bătut pentru victorie și am fost aproape să o obținem. Sunt semne că ne revenim. Meciul ăsta ne dă încredere pentru returul cu Csurgo“, a punctat preşedintele HCD, Ionuţ Stănescu, conform sursei citate.
 

Derby la Medgidia

 
Duminică, 13 octombrie, va juca şi echipa secundă a HC Dobrogea Sud, în etapa a cincea a Diviziei A, seria B, pe teren propriu (în Sala Sporturilor), de la ora 13.00, cu CSA Steaua Bucureşti II. În clasament, HC Dobrogea Sud II ocupă locul şase (penultimul), cu 3 puncte, în vreme ce formaţia din capitală se află pe pe poziţia a treia, cu şase puncte. La Medgidia, tot duminică, dar de la ora 18.00, se dispută derby-ul CS Medgidia (locul 1, cu 9 puncte) - CSM Alexandria (locul 2, cu 9 puncte).
 
Sursa foto: HC Dobrogea Sud
 
Citeşte şi:
 
Cupa EHF HC Dobrogea Sud, eșec la Constanța în turul dublei manșe cu echipa maghiară Csurgoi

HC Dobrogea Sud. George Buricea a revenit pe teren. Explicațiile sale „Lăsați-mă pe mine să fiu «scutul» lor și loviți-mă cât vreți!“

„Am primit exact ce am cerut“ Ce spun Djordje Cirkovic și George Buricea după înfrângerea HC Dobrogea Sud cu Csurgoi, din Cupa EHF
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii