Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSU Neptun Constanţa, debut cu înfrângere la turneul final al Diviziei A

ro

14 May, 2021 18:14 2992 Marime text
  • Formaţia de pe litoral s-a duelat în primul meci cu CSM Deva.

Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa (antrenori, Ion Ivan şi Lăcrămioara Ilie) a debutat astăzi la turneul final al Diviziei A, întrecere găzduită de Sala Polivalentă din Blejoi (judeţul Prahova), la finele căreia se vor stabili promovatele în Liga Naţională.

Formaţia de pe litoral a întâlnit CSM Deva, în faţa căreia a cedat cu 17-27 (8-12).

CSU Neptun: Ivașcu, Nedelcu - Moldoveanu 5, Stănciulescu 4, Pal 3, Pintilie 3, Căldare 2, Hudițianu, Mihăilă. 

În urma acestei înfrângeri, CSU Neptun va întâlni mâine HCF Piatra Neamț, învinsă astăzi cu 25-22 (10-10) de CSM Roman.    

Formația din Deva s-a distanțat pe finalul primei reprize după o serie de ratări de la 7m și atacuri nefinalizate ale Constanței. CSU Neptun nu a avut energia necesară în a doua repriză pentru a recupera handicapul. După un început greu de repriză secundă, CSU Neptun Constanța s-a apropiat de adversare, însă ratările de la 7m și cele în situație de 1 la 1 cu portarul au făcut din nou diferența pe tabelă, astfel că adversarele s-au impus cu 27-17. Mâine, CSU Neptun Constanța va juca cu HCF Piatra Neamț, echipă care a pierdut azi cu CSM Roman. Fetele trebuie să uite meciul de azi și mâine să intre în teren mult mai agresive și cu o altă atitudine, se arată pe pagina de Facebook a CSU Neptun.

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (CSU Neptun Constanţa)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii