Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:57 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa. Gala Urban Legend Super Pro Cristian „The Legend“ Stoica - „De data aceasta, voi vorbi în ring. Am de luat o revanşă!“

ro

14 Dec, 2018 00:00 3700 Marime text
Ediţia a şasea a galei de sporturi de contact Urban Legend, care se va desfăşura la Sala Sporturilor din Constanţa, duminică, 16 decembrie, se anunţă extrem de spectaculoasă. În program sunt incluse 15 partide, cele mai multe pe reguli de K1, dar şi confruntări de MMA Strike (două dintre ele fiind pentru centură) şi, în premieră, una de box.

În organizarea evenimentului, alături de promoţia Urban Legend, s-a implicat şi biroul de impresariat sportiv Super Pro, gala fiind una specială din acest punct de vedere, „de aur“ (Gold Edition). La finalul galei, Super Pro îi va oferi un contract luptătorului care va impresiona în mod deosebit în ring! „Sperăm ca alesul să fie un băiat din Urban Legend Academy, iar, dacă nu, indiferent cine va fi, tot vom avea satisfacţia că un luptător a plecat la un nivel superior din Urban Legend“, a declarat promotorul Mihai Isop, fondator al Urban Legends Fighting Championship, care a anunţat că există posibilitatea ca, ediţia din vara anului 2019 a Urban Legend să se desfăşoare la Londra! „Ediţia a şaptea se va desfăşura în luna mai a anului viitor. Am început deja să o conturăm, cu cei de la Super Pro. Continuăm parteneriatul. Apoi, în vară, în luna iulie, există posibilitatea, din ce în ce mai mare, ca ediţia respectivă să aibă loc la Londra. Mai avem câteva detaşii de pus la punct cu cei de acolo. Trecem la un nou nivel. Am început să ne creştem propriii copii, în Urban Legend Academy, luptători buni, de viitor“, a precizat Mihai Isop.
 

„Sper să ridic sala în picioare“

 
Gala de duminică a fost prefaţată, ieri, pe lângă Mihai Isop, de cinci luptători constănţeni care vor urca în ring: Cristian Stoica, Ionuţ Bodilcu, Mădălin Crăciunică (de la Urban Legend Academy), Eduard Chelariu şi Mădălin Pîrvulescu (de la Sharks Gym). Toţi s-au arătat optimişti cu privire la rezultatul partidelor pe care le vor susţine. „Este o gală cu potenţial. Sunt bucuros că mi s-a oferit această ocazie şi că, după doi ani, pot lupta din nou în Constanţa. Sper să ridic sala în picioare. Nu-mi cunosc adversarul, aştept să văd ce poate în ring. Sunt pregătit. Sunt sigur că voi câştiga. Eu zic că voi avea un debut cu dreptul în Urban Legend. Aşa îmi doresc şi aşa va fi!”, a declarat Mădălin Crăciunică.
 

„Toată Constanţa vorbeşte de această partidă“

 
În meciul de box se vor înfrunta Ionuţ Bodilcu şi Nicolae Garbuz. „Ionuţ e medaliat mondial şi multiplu campionat mondial, la toate categoriile de vâstă. Garbuz are lovituri foarte puternice. Toată Constanţa vorbeşte de această partidă. Abia o aştept şi eu. Oricum, toate partidele din cadrul galei le văd disputate. Sunt curios în mod deosebit însă de meciurile lui Bodilcu, Chelariu, Crăciunică, Cristi Stoica şi Pîrvulescu“, a spus Mihai Isop. „Revin în ring după o pauză de zece ani, timp în care nu am întrerupt antrenametele, dar nu am mai concurat. Sunt pregătit să fac un meci spectaculos şi să încânt publicul“, a spus Ionuţ Bodilcu.
 

„Când câştigi, lumea e lângă tine; când pierzi, mai puţin“

 
„La ultima conferinţă de presă de la Urban Legend, m-am bătut cu pumnii în piept că sunt pregătit şi totuşi n-a fost meciul meu. De data aceasta, voi vorbi în ring. Am de luat o revanşă. Întâlnesc un adversar puternic, dar sunt obişnuit. Categoria e mai importantă decât meciul. E o categorie mai mică, nu sunt prea obişnuit cu ea, astfel că a trebuit să dau jos câteva kilograme şi mai am de dat. Prietenii vor fi alături de mine la meci, suporterii s-au cam înjumătăţit. Când câştigi, lumea e lângă tine; când pierzi, mai puţin“, a spus şi Cristian „The Legend“ Stoica.
 

„Probabil o să-l învăţ puţin kickbox“

 
„Mă simt pregătit. Aştept să văd ce-mi va oferi adversarul în ring. Nu-l cunosc pe cel pe care-l voi întâlni. Vom vedea ce va fi“, a spus şi Mădălin Pîrvulescu. „M-am antrenat foarte bine şi sunt gata să fac spectacol. Vă aştept să mă susţineţi! Nu l-am văzut până acum evoluând pe adversarul meu. Probabil o să-l învăţ puţin kickbox“, a punctat şi Eduard Chelariu.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:

Constanţa. Gala Urban Legend Super Pro. Ionuţ Bodilcu urcă din nou în ring „Vă promit un meci spectaculos!” (galerie foto)
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii