Ce spune preşedintele Asociaţiei Judeţene Juniorii constănţeni le-au dat clasă seniorilor la Naţionalele de lupte (galerie foto)
Ce spune preşedintele Asociaţiei Judeţene: Juniorii constănţeni le-au dat clasă seniorilor la Naţionalele
01 Aug, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
4016
Marime text
4016
Marime text
Sportivii constănţeni care au evoluat la Campionatul Naţional de lupte de la Chiajna, întrecere rezervată seniorilor, au avut evoluţii deosebite. Cel mai valoros rezultat i-a aparţinut lui Iulian Grăjdan (LPS „Nicolae Rotaru” - CS Farul), care a cucerit titlul naţional la categoria 55 kg a întrecerii de lupte greco-romane, deşi este încă junior, categorie de vârstă la care va evolua şi la anul! De la CS Mangalia, la lupte libere, Denisa Macovei a obţinut medalia de argint la categoria 72 kg, Nicoleta Popa a luat bronz la categoria 48 kg, iar Simona Tudor a urcat tot pe locul trei, la categoria 55 kg. În clasamentul general feminin, CS Mangalia a ocupat locul doi, fiind devansată de Steaua. De asemenea, chiar dacă nu au obţinut medalii, alţi doi sportivi de la CS Mangalia, Răzvan Roman (categ. 74 kg) şi Cornel Trucmel (categ. 120 kg) au avut evoluţii apreciate. Tot la lupte libere, Ion Pascu, de la CS Farul, s-a clasat pe locul trei la categoria 84 kg, unde Mihai Ţurcanu, de la LPS, a venit al şaptelea. La categoria 120 kg, Ştefan Marin (LPS) s-a clasat pe locul cinci. „Grăjdan a evoluat foarte bine, chiar şi împotriva arbitrajului potrivnic. S-a impus categoric în faţa seniorilor. El, dar şi Macovei, Popa, Tudor sau Ştefan Marin vor concura la juniori şi în 2014. Remarc şi prestaţia lui Mihai Ţurcanu, un sportiv din Republica Moldova, care l-a condus cu 3-0 pe Ion Pascu în meciul direct, însă lipsa de experienţă şi-a spus finalmente cuvântul. Medalia lui Pascu putea fi şi mai strălucitoare, însă sportivul Farului a pierdut în semifinale în ultimele trei secunde, din pricina unei neatenţii”, a declarat Ioan Giuglea, cel care-i pregăteşte pe sportivii de la LPS, alături de Valentin Dobrin. La CS Farul antrenor este Vasile Duşu, iar la CS Mangalia Marian Oancea. Clubul din Mangalia este condus de Ionel Luca, iar Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” (director, Corina Mihalache) le-a asigurat sportivilor condiţii bune. La Chiajna s-au remarcat şi trei sportivi formaţi la Constanţa, la LPS, dar care reprezintă acum alte cluburi: Dorin Pârvan (Astra Arad) - aur la categoria 84 kg (greco-romane); Vlad Caraş (CSM Reşiţa) - argint la categoria 96 kg (libere); Cătălin Căşaru (Astra Arad) - bronz la categoria 66 kg (greco-romane). „Sportivii noştri s-au adaptat foarte bine la noile schimbări de regulament care vin în sprijinul spectacolului. Fac apel la cei care iubesc luptele să ne sprijine pentru a ne putea ţine valorile la Constanţa”, a mai spus Ioan Giuglea.„Suntem fericiţi!”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


