Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:15 25 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul Nordis Mamaia forțează extinderea pe înălțime Cerere depusă la Mediu pentru supraetajarea complexului din Năvodari la 13 etaje

ro

25 Sep, 2026 17:00 79 Marime text
  • Investiția vizată este amplasată pe Bulevardul Mamaia Nord FN (lot 4/1/1/1/-lot 1, nr. cad. 121211) din orașul Năvodari.
 
 
În timp ce mega-dosarul de insolvență al grupului Nordis continuă să provoace unde de șoc pe piața imobiliară, dezvoltatorul face un pas decisiv pe cale administrativă pentru reconfigurarea masivă a investiției din Mamaia Nord. Soluția găsită pentru deblocarea financiară și acoperirea masei credale mizează pe extinderea vertiginoasă pe înălțime a proiectului.
 
Conform anunțului public depus pe 22 septembrie 2026 la Direcția Județeană de Mediu Constanța, societatea NORDIS MAMAIA SRL a solicitat oficial eliberarea acordului de mediu pentru proiectul: „Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu A.C. Nr. 346/30.07.2021 prin supraetajare, recompartimentari interioare, modificare fațade pentru realizare structură turistică cu restaurant și spații comerciale, cu încadrarea în reglementările urbanistice aprobate Cf. PUZ”.
 
Investiția vizată este amplasată pe Bulevardul Mamaia Nord FN (lot 4/1/1/1/-lot 1, nr. cad. 121211) din orașul Năvodari.
 
Miza supraetajării: Trecerea la un regim de înălțime de P+13 etaje
 
Planul tehnic și urbanistic urmărește transformarea radicală a regimului de înălțime autorizat inițial. Deși primul proiect aprobat prin AC 346/2021 prevedea o structură de S+P+8 etaje, noua strategie de reautorizare se sprijină pe un PUZ aprobat prin HCL Năvodari nr. 123/2022, care permite o înălțime maximă la cornișă de până la 52 de metri și accente specifice.
 
Principala modificare propusă constă în extinderea construcției la un regim de P+13 etaje. Această supraetajare este considerată pilonul central al întregului demers, deoarece adaugă în schemă un număr semnificativ de apartamente și spații comerciale noi. Fără aceste unități locative suplimentare generate prin ridicarea pe înălțime, proiectul nu ar putea genera volumul imobiliar necesar pentru a satisface creanțele sutelor de cumpărători afectați.
 
Pe lângă adăugarea etajelor superioare, noua documentație depusă la Mediu și la Primăria Năvodari prevede recompartimentări interioare, modificări de fațade și ajustarea cotei de fundare — demers necesar și pentru intrarea în legalitate cu privire la unele lucrări executate anterior fără respectarea autorizației inițiale.

 
Context: Cum se leagă supraetajarea de planul de salvare propus de Dumitru Dună
 
Așa cum arătam în relatările anterioare, proiectul de supraetajare este strâns legat de planul de „Transfer de Business” avansat de omul de afaceri constănțean Dumitru Dună (prin firmele din grupul Proiect Unique):
  • Salvarea prin preluare integrălă: Dumitru Dună, care a fost proiectantul general al blocurilor 1-5, propune preluarea activelor și pasivelor Nordis Mamaia SRL prin vehiculul investițional Double D Sign SRL, sub un management dual transparent (cu un administrator numit și de Comitetul Creditorilor).
  • Bugetul pentru Blocul 5: Finalizarea la cheie a Blocului 5 necesită un buget estimat la 27,8 milioane de euro + TVA și o durată de execuție de 36 de luni.
  • Supraetajarea, condiție eliminatorie: Obtinerea noii autorizații de construire pentru regimul de P+13 etaje este o condiție esențială în planul investitorului, fiind singura modalitate prin care creditorii pot primi apartamente în loc de plăți în numerar (prin dare în plată).
  • Radiografia insolvenței: Nordis Mamaia SRL a intrat în insolvență în noiembrie 2024, cu datorii de peste 192 de milioane de lei. Raportul administratorului judiciar CITR a arătat că din cele 185 de milioane de lei încasate de la clienți, doar 48,4 milioane lei au fost investite efectiv în șantier, restul fiind direcționați către achiziții suspecte și consultanță.
  • Blocajul sechestrului DIICOT: În ciuda planurilor de supraetajare și finalizare, terenul din Năvodari rămâne sub sechestru asigurător într-un dosar penal de bancrută frauduloasă și spălare de bani, ridicarea acestuia fiind o altă condiție critică pentru realizarea transferului de business.
 
Consultarea publică privind acordul de mediu pentru supraetajare se află în desfășurare, observațiile cetățenilor putând fi depuse zilnic la sediul DJM Constanța.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

 Citește și
Cine preia Nordis Mamaia? Detalii exclusive despre planul lui Dumitru Dună (DOCUMENTE)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii