Justiție Constanța Disputa juridică dintre UAT Cernavodă și Utilități Publice Gospodăria Comunală Cernavodă se mută la Curtea de Apel Constanța
Justiție Constanța: Disputa juridică dintre UAT Cernavodă și Utilități Publice Gospodăria Comunală Cernavodă
110
Marime text
Pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat la data de 24 septembrie 2026 dosarul 164/118/2026 la Secţia a II-a Civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi. Obiectul dosarului este „acțiune în daune contractuale“.Părți în dosar sunt UAT Cernavodă – intimat Pârât și Utilități Publice – Gospodăria Comunală SRL Cernavodă.
Momentan nu a fost stabilită data primului termen din acest dosar.

Acesta s-a mai aflat și pe rolul Tribunalului Constanța care la data de 12 august 2026 a admis cererea și a obligat pârâta la plata sumei de 2.447.199,68 lei cu titlu de reprezentând contravaloarea facturilor emise de subscrisa si neachitate de SC Utilitati Publice - Gospodăria Comunala Srl Cernavodă în urma refacturării contravalorii tarifului pentru activitatea de colectare separata si transport a deşeurilor rezidenţiale municipale, pentru activitatea de eliminare, depozitare si contribuţia pentru economia circulara aferenta serviciului de salubrizare.
Potrivit Rejust.ro, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 15.01.2026, sub nr. ###/118/2026, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei ## ######### Publice – ########## ######## SRL ######### la plata sumei de 2.447.199,68 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise şi neachitate de pârâtă în urma refacturării contravalorii tarifului pentru activitatea de colectare separată şi transport a deşeurilor rezidenţiale municipale, pentru activitatea de eliminare, depozitare şi contribuţia pentru economia circulară aferentă serviciului de salubrizare ce îi este delegat.
Despre Utilități Publice – Gospodăria Comunală„În motivare, a arătat că între părţi s-a semnat contractul de delegare a unor activităţi specifice serviciului public de salubrizare nr. 16506/30.04.2024 prin care conform art. 2 s-a definit obiectul contractului de delegare a gestiunii.
Prin HCL nr. 149/25.04.2024 prin care s-a atribuit direct Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare al oraşului ######### pentru activităţile enumerate la art. 2 către operatorul intern societatea Utilităţi Publice - ########## ######## SRL s-au aprobat şi indicatorii de performanţă pentru monitorizarea activităţilor enumerate la art. 2, şi s-au stabilit tarifele pentru prestarea serviciului de salubrizare.
A arătat că decontarea serviciilor prestate se va face lunar, pe baza facturilor emise de operator până la data de 30 ale lunii, însoţite de situaţiile de lucrări întocmite distinct pe fiecare tip de activitate, confirmate şi acceptate la plată de către UAT #########, iar situaţiile de lucru vor fi întocmite conform programelor de lucrări aprobate pe activităţi.
Delegatul are dreptul să încaseze contravaloarea tarifului pentru activitatea de colectare separată şi transport separat al deşeurilor reziduale din deşeuri municipale, pentru activitatea de eliminare prin depozitare şi contribuţia pentru economia circulară a serviciului de salubrizare de la persoanele fizice şi persoanele juridice, corespunzător tarifelor aprobate prin HCL #########, oraşul ######### are dreptul să refactureze pentru activitatea de eliminare prin depozitare şi contribuţia pentru economia circulară, sens în care s-au emis facturi fiscale pe baza situaţiei prezentate de ###### SRL.
A arătat că facturile nu au fost contestate în niciun fel şi nici nu a existat vreo opoziţie cu privire la cele înscrise în documente, dar nici nu au fost achitate în vreun fel. Începând cu luna ianuarie 2025 s-au emis notificări de plată, iar acestea au fost ignorate.
A precizat că debitul este de 2.447.199,68 lei, iar facturile au fost anexate fiecărei notificări.
A susţinut că nu au fost respectate condiţiile contractuale încheiate, iar operatorul de salubrizare este obligat să respecte indicatorii de performanţă însuşiţi prin contract“ – conform Rejust.ro.
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 25 septembrie 2026, societatea Utilități Publice – Gospodăria Comunală SRL a fost înființată în anul 2012, are sediul în Cernavodă, județul Constanța și se ocupă de „Colectarea deșeurilor nepericuloase”.
Unic acționar este Consiliul Local Cernavodă, iar administratori sunt Lidia Craioveanu și Liliana Voicu.
În anul 2025, firma Utilități Publice – Gospodăria Comunală SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 16.595.197 lei (în scădere cu 8% față de anul anterior), cu pierdere de 3.627.744 lei (în scădere cu 7402% față de anul anterior), la 205 angajați, având datorii în valoare de 8.430.365 lei.
Conform termene.ro, societatea a câștigat 17 contracte prin cumpărare directă și 13 prin licitații publice.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro și platforma rejust.ro.
Citește și:
SC Tracon SRL va asigura servicii de depozitare a deșeurilor municipale pentru UAT Cernavodă. Iată valoarea contractului! (DOCUMENTE)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


