Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:43 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Asediu în Europa” După Constanţa şi Mamaia, Oss Fighters 3 se va desfăşura la Bucureşti. O gală de senzaţie!

ro

21 Sep, 2018 00:00 7756 Marime text
Ediţia a treia a galei Oss Fighters se va desfăşura în luna noiembrie, la Bucureşti! Organizat de ACS Oss Constanţa, de promoţia Oss Fighters, de One Star Security şi de partenerii săi, evenimentul şi-a derulat primele două ediţii, în lunile aprilie şi august 2018, la Sala Sporturilor din Constanţa, respectiv în Mamaia, şi s-a bucurat de un deplin succes.
Nivelul valoric şi spectacular al galei a crescut permanent, iar pentru ediţia a treia s-a mai urcat un nivel, show-ul urmând a fi găzduit de capitala României. Echipa Oss Fighters promite şi de această dată spectacol, evenimentul, organizat sub egida Federaţiei Române de Kempo şi sub sloganul „Asediu în Europa“.
 
„După cum v-am obişnuit încă de la prima ediţie, promiţându-vă că vom continua să ridicăm nivelul sporturilor de contact, anunţăm acum oficial următoarea gală Oss Fighters! Va fi o gală de senzaţie, ce vă va aduce aminte de momentele de glorie ale celebrei promoţii ce a ridicat sporturile de contact pe sistem K1 la loc de cinste! Gala va cuprinde un main-event, un co-main-event, trei super fight-uri şi un turneu piramidal de opt luptători din opt ţări diferite“, precizează organizatorii. 

România a învins China

La evenimentul din august, „Oss Fighters & Golden Fighter”, desfăşurat în Piaţeta Cazino din Mamaia, punctul de atracţie a fost prima întâlnire K-1 România - China de pe litoralul românesc. Disputa internaţională i-a revenit României, cu 5-3, după ce China a condus cu 2-0. Unicul constănţean prezent în gală, Ozel Mustafa, a cedat în super-fight-ul cu un craiovean, iar confruntarea Cristian Milea - Madicke Kamara, disputată pe parcursul a cinci reprize, având ca miză centura mondială World Kickboxing Federation la categoria -69,5 kg, s-a încheiat cu victoria lui Milea, la puncte. În main-event-ul show-ului s-au întâlnit, în ultima partidă, Andrei Stoica şi lituanianul Tomas Steponkevicius, Stoica învingând fără probleme, la puncte. Pentru alcătuirea unui fight-card de mare valoare, promotorul Oss Fighters, Ionel Crînguş, a colaborat cu promotorul Alin Fălcuşan, de la Golden Fighter.
 
Costin Mincu a câştigat centura WKF
 
La gala „Oss Fighters“ din aprilie, atracţia a fost turneul piramidal la categoria 75 kg, câştigat de Daniel Pattvean (RRG Fight Găeşti). Un alt moment important a fost meciul în care s-a pus în joc centura mondială WKF la categoria semigrea (88,2 kg), aceasta revenindu-i constănţeanului Costin Mincu, cel care l-a învins prin KO pe un luptător maghiar. În main-event s-a impus Bogdan Stoica, în faţa unui sportiv lituanian. Promotorul galei a fost Ionel Crînguş (preşedintele Asociaţiei Sportive Rebel Fighters), iar la eveniment a fost prezent şi Fritz Exenberg (preşedintele WKF), care i-a înmânat centura lui Costin Mincu. 
 
Sursa foto: Facebook (Oss Fighters)
 
Citeşte şi:
 
Mamaia. Gala „Oss Fighters & Golden Fighter”. One Star Security, organizator România a câștigat întâlnirea cu China (galerie foto)

One Star Security, organizator. Întâlnire România - China la gala „Oss Fighters & Golden Fighter“, de la Mamaia„Show incendiar!” (galerie foto)

Gala Oss Fighters, un super-eveniment, organizat de One Star Security Costin Mincu a câștigat la Constanța centura mondială WKF (rezultate + galerie foto)

Supergală la Constanţa. One Star Security, organizator Marius Gheorghe - „Oss Fighters promovează tinerele talente, alături de luptători de calibru“ (galerie foto)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii