Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:55 05 06 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adversar de top pentru Alex Filip în ultimul meci din cariera sa. La gala OSS Fighters, de la Mamaia! (video)

ro

27 Apr, 2020 00:00 4010 Marime text
Celebrul luptător constănțean Alex Filip își va încheia cariera în această vară. În vârstă de 35 de ani, pe care i-a împlinit sâmbătă, 25 aprilie, Alex este și promotor în promoția OSS Fighters Constanța și în cadrul acesteia, în gala din luna august, de la Mamaia, va urca pentru ultima dată în ring.

Alex Filip a avut un parcurs deosebit în kickboxing, din 2014, de când a debutat la Superkombat, la Constanța, cu acel KO extraordinar (printre cele mai frumoase ale anului), cu care l-a învins pe Roman Palamar (un ucrainean stabilit în Germania). Ulterior, Filip, polițist de profesie, a întâlnit mulți adversari redutabili, atât în gale în țară, cât și în străinătate, iar victoriile sale (multe dintre ele încheiate înainte de limită) au fost frumoase. 

Printre cei pe care i-a mai învins Alex se numără Alex Irimia (România), Atakan Arslan (Turcia), Bryan Daye (Puerto Rico), Levan Guruli (Grecia), Igor Scoda (Republica Moldova), Gennaro Coriolano (Italia) - în Superkombat; Khaled Alkakoni - în Kickboxing Bellicum; Janu Da Cruz „Hannibal“ (Polonia) sau Mădălin Mogoș (România) - în OSS Fighters. Alți adversari ai săi, în fața cărora nu a avut succes în ring (unele înfrângeri venind însă în urma accidentărilor sale), au fost Fotis Gionis (Grecia), David Garulo (Spania), Daniel Stefanovski (Elveția), Chen Yawei (China), Eduard Aleksanian (Bulgaria), Bogdan Năstase sau Costin Mincu, pe ultimul, constănțean și el, întâlnindu-l, în gala Dynamite Fighting Show, într-o confruntare „David contra Goliat“, Mincu fiind mai înalt și mai greu decât Filip 
„În luna august, ne vedem la gala OSS Fighters Mamaia, pentru ultimul meci din cariera mea! Indiferent că am câștigat sau am pierdut, am luptat doar cu adversari de nivel înalt. La fel voi încheia și cariera mea, cu un adversar de top!“, a declarat Alex Filip, care, în activitatea sa din sportul de contact, a practicat, cu rezultate însemnate, și Karate Kyokushin, având centura neagră.  

În 2017, Alex Filip, Daniel Asaftei şi Cătălin Căşaru, cu ajutorul a doi sponsori, au înfiinţat Clubul Sportiv Sharks Gym Constanţa, unde se face sport de contact (la toate vârstele) şi care a urcat rapid pe scara performanţei. În cariera sa, Alex s-a pregătit şi în mai multe stagii în Olanda, alături de cei mai buni luptători şi antrenori. În 2018, s-a implicat, alături de clubul Sharks Gym, în aducerea la Constanţa, pentru un seminar, a campionului mondial Loren Javier Jorge, bun prieten de-al său.  
Alex Filip este o persoană cunoscută atât în ring, cât şi în afara acestuia. A participat la multe emisiuni televizate, dar şi la show-uri TV, cum a fost „Ultimul trib“, de la Antena 1, desfăşurat în Madagascar. De asemenea, Alex şi Cătălin Căşaru apar în videoclipul oficial al melodiei „Nu am somn“, interpretată de Balkan în colaborare cu Glorya, doi artişti constănţeni. Nu în ultimul rând, anul trecut, Alex a filmat la Mamaia, alături de alţi luptători celebri (precum Ionuţ Iftimoaie și Sandu Lungu), cu ocazia unei gale OSS Fighters, pentru filmul „Back2Back“, în care l-a avut adversar pe Gago Drago, legendă K1.  

Imaginea a fost preluată de pe contul de Facebook al lui Alex Filip; sursa foto: VideoStars.ro

Video:


 



Citește și:

Constanţa Alex Filip îşi încheie cariera de luptător. Meciul de retragere va fi la gala OSS Fighters

Constanța. Lupta împotriva COVID-19 Luptătorul Alex Filip - „Rămâneți pozitivi și respectați întocmai sfaturile autorităților!“
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii