Şi copiii pot ajuta copii! Spectacol caritabil al Consiliului Judeţean al Elevilor
Şi copiii pot ajuta copii!: Spectacol caritabil al Consiliului Judeţean al Elevilor
21 Dec, 2011 02:21
ZIUA de Constanta
1243
Marime text
Sub deviza „Şi copiii pot
ajuta copii!", Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa, susţinut de
Inspectoratul Şcolar Judeţean, organizează astăzi, începând cu ora
18.30, spectacolul caritabil „Moş Crăciun şi
prietenii săi", aflat în acest an la a II-a ediţie. Evenimentul este
găzduit de Teatrul de Stat Constanţa. Programul spectacolului va fi
susţinut de peste 90 de elevi din 18 licee şi şcoli generale ale
judeţului
Constanţa. Coordonaţi de consilierii educativi din fiecare unitate de
învăţământ participantă, aceştia vor prezenta colinde, momente de dans
modern şi folcloric, precum şi scenete tematice de Crăciun. La spectacol
sunt
invitaţi să participe inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa, Aliss
Andreescu, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Iorga-Palaz,
directorul Direcţiei Judeţene
pentru Sport şi Tineret Constanţa, Elena Frîncu, dar şi reprezentanţi ai
altor organizaţii partenere Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa.
„Fondurile obţinute în urma vânzării biletelor vor
fi folosite pentru a oferi cadouri de Crăciun copiilor din comuna Sinoe,
judeţul Constanţa, care provin din familii cu situaţie financiară
precară", a precizat preşedintele CJE, Andrei Bogdan Petre.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii