Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:23 18 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a angajat pe vapor cu Constituţia în mână Povestea Angelei Lefterescu, prima femeie comandant de cursă lungă

ro

25 Oct, 2012 01:00 3995 Marime text
poveste.jpgTeodora Angela Lefterescu (născută Socolescu) a venit pe lume la 3 august 1926 în Fălticeni, judeţul Suceava. Tatăl său Vespasian fusese ofiţer în Armata Română. Despre mama sa, Maria, ea povestea că era o adevărată doamnă a târgului.

Liceul l-a făcut în oraşul natal. În acea perioadă, târgul era ca într-o pagină de Mihail Sadoveanu.

Povestea vieţii acestei femei am aflat-o de la jurnalistul constănţean Rodica Simionescu, care a cunoscut-o pe Angela Lefterescu cu puţin timp înainte să moară. În urma discuţiilor dintre ele, Rodica Simionescu a scris şi o carte: „Angela Lefterescu - Un Căpitan de cursă lungă".

Vacanţele şi le-a petrecut la malul mării

În copilărie, ea obişnuia să-şi petreacă vacanţele la mare, în Eforie, acolo unde familia sa avea o casă de vacanţă. Aici a prins dragostea de mare, de depărtare, în timp ce făcea excursii în larg cu micile ambarcaţiuni.

Citeşte şi „Averea celebrului manechin Melek Amet, confiscată la Constanţa pentru a doua oară

Pentru că era un elev excepţional, părinţii au îndrumat-o spre Medicină. Ea s-a opus, spunându-le că vrea să se facă marinar, însă părinţii au trimis-o cu forţa la Institutul francez din Bucureşti pentru a urma cursurile de medicină. Erau 58 de candidaţi pe 17 locuri, însă ea a reuşit să ia examenul. Nu a putut însă să se mintă mult timp şi după o perioadă s-a dus la Direcţia Marinei Comerciale din Bucureşti. Acolo l-a întâlnit pe domnul Magus, care a sfătuit-o părinteşte să-şi aleagă altă meserie, mai potrivită pentru o fată, cum ar fi cea de ziarist. A ieşit de la directorul general, însă pe culoar a întâlnit un domn care a sfătuit-o să meargă la Constanţa, să se înscrie în sindicatul marinarilor. După o perioadă în care bate la mai multe uşi, cineva o sfătuieşte să meargă la şefi să le arate Constituţia, care spune că şi femeile au dreptul la muncă.

Aşa se face că a ajuns să fie angajată ca ofiţer asistent pe una dintre navele flotei comerciale.

Aici, primeşte cele mai grele munci: spală veceuri, puntea, face de toate. Cum şefii au văzut că se descurcă la toate, este pusă şi la încercări mult mai grele, ca în basmele lui Petre Ispirescu: i se cere să aducă de la magazie un butoi plin cu 200 de litri de sodă caustică. Cum nu avea forţă să-l care singură, apelează la o soluţie ingenioasă: leagă butoiul cu o funie groasă şi-l rostogoleşte.

poveste_-_nava_trotus_sursa_foto_www_marinarii_ro.jpg

Dorul de mare

Apoi ajunge căpitan secund pe nava Filimon Sîrbu. Aici şi-a cunoscut si soţul: Mihai Lefterescu, care apoi a fost numit director general în Minister. Părăseşte marinăria şi îşi urmează soţul la Bucureşti.

I se propune funcţia de căpitan pe o navă de cercetări. Fără să-şi mai întrebe soţul, îşi face bagajul şi pleacă. Doar cu o valiză. Pentru totdeauna.

După remorcherele „Filimon Sârbu" şi „Octombrie Roşu" a secondat comandanţii de pe navele „Trotuş", „Jiul", „Polar I" sau „Dorna". Până la retragere a fost comandantul navei „Ceahlăul", specializată în pescuitul oceanic.

Înmormântată în Urluia

În ultimii ani din viaţă a locuit într-o garsonieră din cartierul Tomis Nord din Constanţa. Ajuta pe oricine avea nevoie şi îngrijea animalele fără stăpân din cartier. „Îi este dor de cabina ei de pe vapor. O sfâşie dorul. Sufletul i se topeşte în tăcere şi cred că s-ar preface în apă dacă n-ar fi piele să îl ţină, scrie despre ea Rodica Simionescu.

A murit pe 29 aprilie 2007. A fost înmormântată în cimitirul localităţii dobrogene Urluia, unde un meşter local i-a ridicat o cruce pe care a încrustat conturul unui vapor. Fostul secretar al Primăriei Adamclisi de care aparţine satul Urluia îşi aminteşte perfect cum a fost în acea zi. Un om de-al locului, comandantul Gheorghe Bădilă, i-a organizat înmormântarea. „Tot el ne-a rugat să găsim pe cineva să-i facă o cruce de aici, din sat. E o cruce foarte frumoasă. La înmormântare au fost prezente cam 20 - 30 de persoane. Atunci i-am făcut şi o pomană, povesteşte Mioara Nazâru.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • carmen 26 Oct, 2012 11:08 viata pe mare in cazul femeilor marinar e o viata fara intemeierea unei familii,fara a auzii cuvantul mama ,iar ca barbat daca ai familie care te asteapta mereu acasa,ai cele mai putine amintiri si momente traite cu familia,iar la pensie te retragi acolo unde ai fost mereu asteptat,dar ai pierdut o viata plina de momente triste sau vesele alaturi de cei ce erau jumatatea ta.