Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:43 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele CCINA Mihai Daraban a discutat cu viceprimarul oraşului Novi Sad (galerie foto)

ro

11 Apr, 2013 00:00 2003 Marime text
Mihai Daraban, preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a primit, ieri, vizita lui Borko Ilic, viceprimar al oraşului Novi Sad, şi a lui Nemanja Vukcevic, membru în Consiliul Local Novi Sad, Serbia, responsabil pentru probleme de trafic.

Delegaţia sârbă a fost însoţită de Vladan Mišic, reprezentantul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. Reprezentanţii administraţiei locale Novi Sad au mulţumit pentru primire preşedintelui Daraban şi s-au arătat interesaţi de oportunităţile oferite de judeţul nostru. În discursul său, preşedintele CCINA Constanţa, Mihai Daraban, a prezentat avantajele competitive ale judeţului Constanţa şi oportunităţile de afaceri oferite de piaţa constănţeană, făcând referire, în special, la avantajele pe care le oferă Portul Constanţa, în special pentru traficul fluvial pe Dunăre, dar şi ca posibilitate de dezvoltare logistică a companiilor ce activează în perimetrul său. La solicitarea invitaţilor străini, Mihai Daraban a prezentat potenţialul judeţului Constanţa, activitatea şantierelor navale din judeţ şi a celei mai mari rafinării din România, potenţialul turistic al litoralului, activitatea din domeniul agriculturii şi industriei alimentare, cel al energiei verzi, dar şi importanţa pe care o are Canalul Dunăre – Marea Neagră, care permite Portului Constanţa să fie nu numai un port maritim, ci şi unul fluvial.  De asemenea, reprezentanţii Administraţiei Locale din Novi Sad, Serbia, au fost interesaţi de experienţa României post-aderare la Uniunea Europeană, în special în domeniul atragerii fondurilor europene. Daraban, în calitate de vicepreşedinte al CCIR, a dorit să prezinte, în continuare, activitatea Sistemului Cameral din România, iar ca preşedinte al CCINA s-a referit, în mod special, la activitatea Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa şi la oportunitatea companiilor constănţene de a deveni membre CCINA. Preşedintele Mihai Daraban a primit invitaţia de a participa în data de 26 septembrie 2013 la evenimentul „Zilele Portului Constanţa”, organizat la Novi Sad, în Serbia, invitaţie ce a fost imediat acceptată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii