Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petrecere de Ignat, la Balada Nej Maestrul Niculae Nejloveanu a împărţit şorici şi ţuică fiartă la toată lumea (galerie foto)

ro

21 Dec, 2011 02:18 3737 Marime text
balada_2.jpgVoia bună, cântecele, ţuica fiartă şi vinul cu aromă de scorţişoară i-au ademenit pe constănţenii care au trecut, în după-amiaza zilei de ieri, pe lângă restaurantul Balada Nej

Patronul restaurantului, maestrul în Arta Culinară, ing. Niculae Nejloveanu, a oferit o petrecere de Ignat, aşa cum se face la români: cu muzică, dansuri, şorici şi şuncă. În faţa restaurantului, pe o masă, se afla porcul sacrificat, pârlit şi spălat, gata de traşare. Cei prezenţi, respectiv elevii Centrului European de Gastronomie şi Turism Constanţa şi ai Fundaţiei „Inginer Niculae Nejloveanu - Maestru în Arta Culinară", bucătarii de la restaurantul Balada Nej, maestrul Niculae Nejloveanu, profesorul francez Vincent Perré şi trecătorii s-au prins într-o horă în jurul vedetei serii - porcul sacrificat. „Este al unsprezecelea an când organizez astfel de petreceri de Ignat. Porcul din acest an a avut doi ani, 360 de kilograme şi a fost crescut de un prieten de-al meu din Viişoara, de unde sunt şi eu. Porcul a fost sacrificat în abator. Restul operaţiunilor, cum ar fi pârlitul şi curăţatul, le-am făcut aici. An de an, respect obiceiurile pe care le-am moştenit de la părinţii mei. Vreau ca şi constănţenii să ştie ce tradiţii frumoase avem şi că trebuie să le respectăm", ne-a povesti Niculae Nejloveanu. După ce toată lumea a gustat din ţuică, vin şi şorici, porcul a fost mutat în bucătărie. Aici bucătarii vor pregăti caltaboşi, cârnaţi, tobă, lebăr şi alte delicatese, pe care le vor împărţi constănţenilor. „Invitatul meu, profesorul Vincent Perré de la Centrul European de Profesii Culinare din Paris, a văzut un film despre Ignatul la români şi a ţinut să fie şi el prezent la acest spectacol", ne-a mai spus Niculae Nejloveanu. De altfel, în perioada 19 - 22 decembrie, Centrul European de Gastronomie şi Turism Constanţa şi Fundaţia „Inginer Niculae Nejloveanu - Maestru în Arta Culinară" a găzduit seminarul „Ateliere gastronomice demonstrative 2011 - tradiţii româneşti şi arome franţuzeşti". „Cei care au venit la seminar, specialişti şi simpli constănţeni, au dezbătut teme actuale şi tendinţe gastronomice în restaurante şi bucătării, dar au şi asistat la demonstraţii gastronomice de preparate specifice perioadei sărbătorilor de iarnă. „Seminarul va continua pe 21 şi pe 22 decembrie, sub atenta supraveghere a lectorului Vincent Perré, cu demonstraţii culinare executate cu rafinament şi măiestrie profesională pe tema «Antreuri, legume şi garnituri, deserturi şi decoruri speciale pentru Craciun». La finalul sesiunii se vor degusta preparatele", a ţinut să mai amintească Niculae Nejloveanu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii