Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:34 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

OIL Terminal, în pragul disponibilizărilor

ro

10 May, 2011 01:38 1772 Marime text

Oil_Terminal_sediu.jpgConsiliul de Administraţie s-a reunit ieri, de la ora 15.00, pentru a reanaliza hotărârea de a reduce săptămâna de lucru de la cinci la patru zile.

La sugestia Ministerului Economiei, CA-ul companiei a hotărât să revină asupra deciziei de a reduce săptămâna de lucru. Aşadar, angajaţii OIL-ului vor avea salariile intacte. Dar... pentru cât timp?! „În acest moment, există riscul asumat de către conducerea OIL Terminal de neîndeplinire a indicatorilor economici pe primul semestru al anului. Din acest motiv, cel mai probabil de la 1 iunie, deci începutul celui de-al doilea semestru, vom trece la disponibilizări", a precizat Silviu Ioan Wagner, directorul companiei. Acesta a explicat că „victime" ale disponibilizărilor vor fi aproximativ 100 - 125 de salariaţi, reprezentând 10% din personal. Salariile nu vor fi micşorate însă, soluţia disponibilizărilor ar fi singura care să readucă OIL Terminal pe linia de plutire din punct de vedere financiar. Reamintim că săptămâna trecută salariaţii de la nivelul companiei au organizat un protest prin care şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la măsura reducerii săptămânii de muncă. La finele lunii aprilie, patronatul OIL Terminal luase această decizie pentru ieşirea din deficitul bugetar.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Un petrolist vechi 10 May, 2011 09:01 Nu isi va reveni decit daca se renunta la terti(CAPUSE), SE PLAtesc sume exorbitante,vezi avocatiii contactati de actualul director general,si de dir economica.Nu mai vorbim de reparatii, conducte, rezervoare BANI PENTRU PARTID,si pentru cei care -l tin pe merceolog=HOTII MARI.Fraierii de salariati salarii si ciocul mic.Sa vedem cu ce avere iese merceologul dupa ani de directorat?Il intreaba cineva de sursa banilor?In atentia lui CHIORUL de la Cotroceni.