Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:13 25 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine va evalua candidații pentru postul de medic-șef de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Proiectul ajunge la vot în Consiliul Local (DOCUMENT)

ro

25 Oct, 2026 15:18 215 Marime text

foto: Freepick.com

Consiliul Local al municipiului Constanța este convocat în ședință ordinară pentru data de 29 octombrie 2026, de la ora 13:00, reuniunea urmând să se desfășoare în format fizic, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ.

Pe ordinea de zi se regăsește proiectul de hotărâre nr. 350/2026 privind aprobarea organizării concursului pentru ocuparea postului vacant de medic-șef în cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe de Specialitate al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța și aprobarea componenței comisiilor de examinare aferente.

Inițiator al proiectului este primar Vergil Chiţac. 

Sunt necesare avize de la Comisiile de specialitate nr. 4 și 5. 

Proiectul de hotărâre stabilește în mod detaliat componența celor două comisii care vor evalua candidații în funcție de probele de concurs:

1. Comisia pentru proba de interviu (Susținerea proiectului de management):
Aceasta este formată integral din membrii Comitetului Director al spitalului:Președinte/Membru: Prof. univ. dr. Simona-Claudia Cambrea (Manager).

Membri: Ec. Diana-Atena Balazs (Director financiar-contabil) și Dr. Bogdan-Florentin Nițu (Director medical).

2. Comisia pentru probele scrisă, clinică sau practică:Președinte: Dr. Bogdan-Florentin Nițu (Director medical).
Membri: Prof. univ. dr. Simona-Claudia Cambrea (medic primar boli infecțioase), Conf. univ. dr. Elena Dumea (medic primar boli infecțioase), un medic primar desemnat de Colegiul Medicilor Constanța și un reprezentant desemnat de Consiliul Local.
Secretar: Dr. Raluca-Vasilica Tertis (medic primar boli infecțioase).

Avizele necesare și pașii următori

Pentru a fi adoptat, proiectul a fost transmis spre analiză și obligatoriu trebuie să obțină avizele a două comisii interne ale Consiliului Local:


Comisia nr. 4 (pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială) și Comisia nr. 5 (pentru administrație publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățeanului).




Proiectul poate fi consultat în integralitate în secțiunea „Document” a materialului.



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii