Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:34 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măsuri împotriva abandonului şcolar (video)

ro

03 Feb, 2011 00:00 2264 Marime text
ABANDON_SCOLAR1.jpgComisia europeană îşi propune să scadă rata abandonului şcolar cu peste 4 procente în următorii 10 ani. România a obţinut în ultimul deceniu rezultate remarcabile în ceea ce priveşte combaterea acestui fenomen. Chiar şi aşa, ţara noastră se menţine peste media Uniunii Europene. Comisia Europeană a publicat la începutul lunii februarie un raport ce vizează rata abandonului şcolar în statele membre, dar şi un plan de măsuri pentru combaterea fenomenului.

Datele aduc veşti bune pentru ţara noastră: în perioada 2000-2009, România a reuşit să reducă procentul copiilor care renunţă la studii cu peste 27 la sută. Chiar şi aşa, procentul de 16, 6 obţinut în prezent ne menţine peste media europeană de 14,4. Studiile arată că peste şase milioane de tineri din Uniune părăsesc anual sistemul de educaţie şi formare profesională. Aceştia se vor confrunta în viitor cu obstacole în găsirea unui loc de muncă, sunt mai des afectaţi de şomaj şi depind într-o mare măsură de prestaţiile sociale. Pentru Uniunea Europeană - care are ca obiectiv creşterea inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii - părăsirea timpurie a şcolii reprezintă un obstacol serios. De aceea, Comisia europeană îşi porpune să ajute statele membre să atingă obiectivul principal al Strategiei Europa 2020, şi anume de a reduce rata de părăsire timpurie a şcolii sub 10 la sută până la sfârşitul deceniului. Austria, Cehia, Finlanda, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia au reuţit deja să atingă aceste cifre. În schimb, Malta, Portugalia şi Spania au rate de abandon de peste 30 de procente. Propunerile Comisiei vor fi discutate de miniştrii educaţiei în cadrul întâlnirii de la Bruxelles, în perioada 2-4 mai. Statele membre vor fi invitate să adopte strategii cuprinzătoare pe baza acestui cadru până la finalul anului 2012 şi să le implementeze prin programele lor naţionale de reformă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii