Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:15 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Isteria repartitoarelor din faţa uşii Liviu Popa, director RADET - „Ar fi necesară modificarea instalaţiilor interioare“

ro

17 Sep, 2014 00:00 4874 Marime text


Toţi constănţenii care locuiesc la bloc sunt obligaţi  să-şi monteze repartitoare de costuri sau contoare individuale în faţa uşii, ceea ce va duce la dispariţia plăţii la pauşal.

Potrivit Legii nr. 121 din 2014, care a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 1 august, „în imobilele de tip condominiu (blocuri), racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, este obligatorie montarea contoarelor până la data de 31 decembrie 2016, pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire sau răcire şi apă caldă, la nivelul fiecărui apartament“. Principalul scop al acestor măsuri este de a reduce consumul de energie cu până la 19 procente, până în anul 2020. Directorul de producţie al RADET Constanţa, ing. Liviu Popa, ne-a explicat câteva din prevederile Legii nr. 121 din 2014. „În prezent, consumul de energie termică sub formă de încălzire şi apă caldă de consum se măsoară la branşamentul fiecărui condominiu şi se repartizează de către asociaţia de proprietari astfel: la încălzire - proporţional cu suprafaţa utilă sau cu ajutorul repartitoarelor de cost, acolo unde sunt încheiate contracte cu firmele de repartitoare, la apa caldă de consum şi la apa rece - se împarte consumul de la branşament la numărul de persoane/apartament sau dacă sunt montate debitmetre în apartamente, acestea au rol de repartitoare de cost. Legea nr.121/2014 aplică măsuri de politică în domeniul eficienţei energetice de la producere, transport şi distribuţie, până la consumatorul final. Este foarte important şi pentru consumatorul final să consume atâta energie câtă îi este necesară şi implicit să achite ceea ce consumă efectiv. Acest lucru se poate face prin măsurarea consumului la nivel de apartament cu ajutorul unor contoare având rol de repartitoare de cost. Pentru realizarea efectivă a contorizării individuale în condominiu, ar fi necesară modificarea instalaţiilor de distribuţie interioară la blocurile vechi. Noile blocuri au, în general, rezolvată această problemă. În municipiul Constanţa, există deja un număr însemnat de blocuri a căror distribuţie pe orizontală permite contorizarea utilităţilor la nivel de apartament. Cartierul pentru tineri din strada Baba Novac  dispune, în cele 18 blocuri din ansamblu, de contorizare individuală a consumurilor de energie termică, cât şi de apă rece (contorizare la uşă). Furnizorul măsoară consumul la branşament, iar repartizarea pe apartamente se face în conformitate cu indicaţiile repartitoarelor individuale de cost. Diferenţa dintre cantitatea măsurată la branşament şi suma consumurilor măsurată la intrarea în apartamente este cota comună pe condominiu. Proiectul a fost realizat astfel în urma solicitării făcuta de către RADET Constanţa încă din faza de proiectare a blocurilor. Legea 121 despre care vorbim are în vedere exact acest mod de măsurare a consumurilor. Avantajul este foarte mare pentru consumatorul final, întrucât poate să îşi controleze in mod direct costurile cu utilităţile“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, directorul Liviu Popa.

Cele două variante de montare a contoarelor

Cel care schimbă radical lucrurile în privința furnizării utilităţilor la bloc este alineatul 5 al Legii 121. „În imobilele de tip condominiu (bloc de locuințe) racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, este obligatorie montarea contoarelor până la 31 decembrie 2016, pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor, este obligatorie montarea repartitoarelor individuale de costuri pe toate corpurile de încălzire din fiecare unitate imobiliară în parte“. Ce înseamnă acest lucru? Prima variantă: montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor presupune amplasarea contoarelor pentru apă caldă și căldură pe casa scării, în dreptul fiecărui apartament. La rândul ei, această variantă presupune schimbarea sistemului de distribuție a utilităților de pe verticală pe orizontală. A doua variantă: se păstrează sistemul de distribuție pe verticală, apometrele de la baie și bucătărie sunt considerate elemente de individualizare a consumului pe apă caldă, dar fiecare locatar trebuie să-și monteze repartitor de costuri pe fiecare calorifer din apartament. A doua variantă nu prezintă dezavantaje majore. Singurul cost ar fi plata pentru repartitoare, iar prețul este accesibil: circa 100 de lei pe aparat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii