Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:31 24 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISJ Constanţa nu ştie în ce şcoli se va implementa proiectul „Şcoala Discovery"

ro

12 Jan, 2012 00:00 1552 Marime text

discovery-inspectorGevat02.jpgMinisterul Educaţiei va diversifica modul în care învaţă elevii din România. Acest lucru va fi posibil în urma lansării proiectului „Şcoala Discovery", un parteneriat MECTS - Discovery Channel. În acest sens, la nivel naţional, proiectul va fi demarat în 110 instituţii de învăţământ, începând cu semestrul al doilea.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că nu au primit însă nimic oficial de la ministerul de resort. „Am auzit de acest proiect, dar nu am primit nimic oficial de la Ministerul Educaţiei, a precizat Gevat Ismet Nejdet, inspector general adjunct la ISJ. În cadrul programului, la dispoziţia elevilor vor fi puse o serie de emisiuni educative care respectă programa şcolară din România şi de care aceştia se pot folosi pentru a înţelege mai bine fenomenele ştiinţifice. În acest sens, Discovery Channel România va difuza o serie de programe educative în fiecare zi, de luni până vineri, la ora 14.00, şi apoi în reluare - a doua zi, de la ora 8.00, dar şi în cadrul unui bloc de programe dedicat, sâmbătă şi duminică. Programele prezintă subiecte ştiinţifice, de la chimie şi matematică, fizică, biologie şi ecologie până la invenţii. Informaţiile au fost selectate pentru a-i ajuta pe elevii claselor V-XII să înţeleagă mai bine fenomenele ştiinţifice, transmiţând mesajul că ştiinţa este un domeniu interesant şi captivant. Programele vor fi dublate în limba română, fără pauze publicitare. Pentru ca lecţiile şcolare să fie mult mai atractive, cadrele didactice au la dispoziţie portalul scoala.discovery.ro, de unde pot descărca materiale-suport ce pot fi folosite la clasă, cu elevii. Site-ul include o grilă de programe şi un ghid complet pentru profesori, despre fiecare episod, prezentând obiectivele lecţiei, seturi de întrebări care să îi apropie pe elevi de conţinut, propuneri de activităţi în clasă şi definiţii pentru termenii de vocabular.

Ti-a placut articolul?

Comentarii