Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:56 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În sfânta zi a Floriilor Şapte copii aflaţi în asistenţă maternală, botezaţi la Cumpăna (galerie foto)

ro

02 Apr, 2018 00:00 2260 Marime text
A devenit deja o tradiţie ca în zilele de sărbătoare comuna Cumpăna să se umple de credinţă şi dragoste. Pentru că, la fiecare praznic important, oameni cu suflet mare botează copii aflaţi în asistenţă maternală şi îşi asumă responsabilitatea de a le rămâne acestora aproape în anii care urmează.
 
Iată că şi cu prilejul prăznuirii sfintei sărbători Intrarea Domnului în Ierusalim, şapte copii aflaţi în asistenţă maternală au primit Taina Sfântului Botez în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din comuna Cumpăna. La botezul social, care a devenit deja o tradiţie în Cumpăna, au fost părtaşi primarul ec. Mariana Gâju, reprezentant legal al Consiliului Local şi al Primăria comunei Cumpăna, şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.
 
Cei şapte micuţi, cinci băieţi şi două fete, au primit Taina Botezului în sfânta zi de Florii şi la fel de important este faptul că au de acum părinţi spirituali care să-i ajute şi să-i ghideze în viaţă. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, alături de preoţii Bisericii „Sfânta Parascheva“, iar primarul comunei, Mariana Gâju, le-a oferit în dar naşilor icoane. Emoţionaţi, naşii au mărturisit că bucuria pe care au trăit-o este greu de descris. „Naşii care le vor veghea drumul în viaţă sunt oameni cu credinţă, cu dragoste de aproapele lor“, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii