Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:09 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce nu va participa Marta Budu la concursul pentru şefia Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară?

ro

16 Apr, 2011 02:34 5802 Marime text
cap_5.jpgLa sfârşitul lunii aprilie, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa de Urgenţă ar putea avea un nou şef, după ce va promova examenul organizat în zilele de 28 (interviul) şi 29 aprilie (proba scrisă şi proba clinică).

În urma destituirii medicului bucureştean Mircea Pătruţ din funcţia de şef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, în luna iulie 2010, conducerea spitalului a numit un nou şef interimar, pe dr. Marta Budu, dar aceasta nu şi-a depus dosarul pentru a participa la concursul organizat de SCJU pentru şefia clinicii. Curios este faptul că pe vremea când Mircea Pătruţ era şef al clinicii, Marta Budu a formulat mai multe reclamaţii la adresa acestuia, creând impresia că doreşte să-i ia locul. Mai mult, ea a pus umărul la numeroasele verificări efectuate de Direcţia de Sănătate Publică, de comitetul director al spitalului şi de o comisie venită de la Ministerul Sănătăţii. În urma celor trei controale, conducerea unităţii sanitare a decis, în luna iulie 2010, destituirea dr. Mircea Pătruţ din funcţia de medic-şef, numind-o în locul acestuia pe Marta Budu. De altfel, persoane din cadrul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ au rămas mirate când au aflat că Marta Budu nu va participa la examenul pentru şefia Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară. „S-a chinuit să-l sape pe Pătruţ şi nu mai vrea să fie şefă de secţie? Roata vieţii se învârte şi primeşti cu mâna cu care dai, adică semeni ce culegi", susţin surse din cadrul SCJU.

Cine este Marta Budu?

Marta Budu este medic chirurg cu specializare în chirurgia cardiovasculară, este conferenţiar universitar şi a lucrat, până la demiterea doctorului Pătruţ, în Clinica de Chirurgie Cardiovasculară. Până să fie numită şef interimar al clinicii, Marta Budu a activat şi în cadrul Compartimentului de Hemodializă. Revenind la concursul organizat de SCJU pentru ocuparea funcţiei de şef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, amintim că un singur candidat şi-a depus dosarul. Este vorba despre medicul Marius Militaru, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii