Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:50 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Are dreptate Paloma Petrescu Vezi ce medii au obţinut elevii din zona rurală a judeţului

ro

08 Jul, 2011 00:00 4238 Marime text

Paloma_Petrescu_01.jpgFostul secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi fost inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa în perioada anilor 2001-2004, Paloma Petrescu susţine că elevii din mediul rural au luat medii mai mari, deoarece „aceasta este singura lor şansă de a se înscrie la o facultate bună".

„Cei săraci vor să iasă din sărăcie, iar învăţatul şi obţinerea unor note bune reprezintă singura lor şansă de a pleca din locurile în care sunt, de a se înscrie la o facultate bună şi de a obţine un job mai bine plătit. Ei învaţă cu mai multă seriozitate, poate şi pentru că nu au alte activităţi sau «tentaţii» şi, pentru mulţi, singura distracţie este lectura. Mai mult, în rural sunt foarte multe cadre didactice titulare şi suplinitori calificaţi", a declarat Paloma Petrescu, manager de proiecte educaţionale, implementate de Ministerul Educaţiei. În cele de mai jos vă prezentăm succint cum au susţinut examenele de bacalaureat elevii din judeţ.

Constantina Onica de la Grupul Şcolar Cobadin a luat 9,53 la Bac

La Colegiul Dobrogea din Castelu, din 115 de candidaţi înscrişi, 88 au promovat examenele de bacalaureat. Cea mai mare medie, 8,55 a fost obţinută de Cristina Laura Breazu. Cea mai mică medie de la Colegiul Dobrogea este de 6,01. Colegiul Agricol Poarta Albă se laudă cu o rată de promovabilitate de 100%: cei 40 de candidaţi înscrişi au susţinut examenele de maturitate cu medii cuprinse între 6,73 şi 8,95. Cea mai mare medie, 8,95, a fost obţinută de Laura Mariana Ungureanu. Grupul Şcolar Cobadin: din cei 145 de candidaţi, 131 au susţinut cu succes bacalaureatul cu medii cuprinse între 6,03 şi 9,53. Constantina Onica este eleva cu cea mai mare medie - 9.53. Din cei 86 de candidaţi de la Grupul Şcolar Cogealac, doar şase au promovat examenele de maturitate. Cea mai mare medie a obţinut-o eleva Iuliana Alina Mateescu - 7,5. Cea mai mică medie de la Grupul Şcolar Cogealac este de 6,06. La Grupul Şcolar Topraisar, din 96 de candidaţi, doar trei au promovat examenele de bacalaureat. Aceştia au obţinut medii cuprinse între 6,01 şi 6,75. Cea mai mare medie este a lui Birsen Osman. Situaţia este tristă şi la Liceul Teoretic Băneasa, unde, din cei 196 de candidaţi, doar cinci au obţinut note de trecere la bacalaureat. Elevii de la Liceul Teoretic Băneasa au obţinut medii cuprinse între 6,11 şi 7,63. Cea mai mare medie - 7,63 a fost obţinută de Mirela Cătălina Rotean. În schimb, la Grupul Şcolar de la Ostrov situaţia este tragică: nici unul din cei 148 de candidaţi nu a fost promovat în urma primei sesiuni a bacalaureatului.

Cea mai mare medie de la Liceul Anghel Saligny - 9,50

La Colegiul Naţional Kemal Ataturk din Medgidia, cea mai mare medie - 7, 78, a fost obţinută de Geilan Menacai. Din cei 34 de elevi, 23 au promovat bacalaureatul, cea mai mică medie fiind de 6,08. Doar 43 de candidaţi din 139 înscrişi au reuşit să susţină examenele de bacalaureat la Colegiul Tehnic Nicolae Titulescu din Medgidia. Aceştia au obţinut medii cuprinse între 6 şi 7,96. Cu cea mai mare medie - 7,96, se laudă Alexandru Marian Grecu. La Grupul Şcolar Carmen Sylva din Eforie Nord, cea mai mare medie la examenele de bacalaureat a fost de 8,68 şi a fost obţinută de Teodora Măciucă. Aici, din cei 97 de candidaţi înscrişi, 45 au promovat examenele, cea mai mică medie fiind de 6,05. La Grupul Şcolar Carsium din Hârşova situaţia nu e deloc roz. Aici, din 97 de elevi, doar cinci au promovat bacalaureatul Cea mai mare medie la bacalaureat a fost de 8,21 şi a fost obţinută de Marian Mihai. Ce mai mică medie obţinută de elevii de la Grupul Şcolar Carsium a fost de 6,03. Anca Georgiana Bobe, de la Grupul Şcolar Industrial Energetic Cernavodă, a reuşit să obţină cea mai mare medie dintre colegii săi - 8,83. La această unitate şcolară, din 129 de candidaţi, 83 au fost printre fericiţii care au promovat bacalaureatul. Cea mai mică medie a fost 6. O rată de promovabilitate de 98% s-a înregistrat la Liceul Teoretic Anghel Saligny: din cei 76 de elevi, 74 au trecut examenele de maturitate. Cea mai mare medie a fost obţinută de Roxana Gabriela Blaj - 9,50. La polul opus, cea mai mică medie obţinută de elevii de la această unitate şcolară a fost 6,55. Şi la Liceul Teoretic Emil Racoviţă, din Techirghiol, un elev a reuşit să obţină o medie mare la bacalaureat: George Laurenţiu Popa a susţinut examenele de maturitate pe media 9,01. De asemenea, din cei 38 de candidaţi înscrişi, 12 au promovat Bacul, cea mai mică medie fiind de 6,06. Continuăm cu Liceul Teoretic Ioan Cotovu, din Hârşova. Aici, din cei 81 de candidaţi, 62 au promovat bacalaureatul, cu medii cuprinse între 8,85 şi 6,11. Media cea mai mare - 8,85, a fost obţinută de Gabriela Munteanu.

O elevă de la Liceul Nicolae Bălcescu din Medgidia a luat 9,63

Diana Gabriela Istrate, de la Liceul teoretic Nicolae Bălcescu, din Medgidia, a obţinut la bacalaureat media 9,63. La această unitate de învăţământ, din cei 165 de candidaţi, 156 au promovat examenele de bacalaureat. Cea mai mică medie obţinută este 6. O medie mare - 9,01 a obţinut şi eleva Andreea Mădălina Paraschiv de la Grupul Şcolar Lazăr Edeleanu din Năvodari. Din păcate din cei 330 de candidaţi, care au susţinut examenele de bacalaureat, doar 90 le-au şi promovat. Cea mai mică medie este 6,03. Din cei 39 de candidaţi, care s-au înscris la Liceul Teoretic Murfatlar, 35 au promovat examenele de bacalaureat. Cea mai mare medie - 8,88 a fost obţinută de Florentina Stratulat. Cea mai mică medie este de 6,08. La Liceul Teoretic Negru Vodă, cea mai mare medie la bacalaureat este de 8,02 şi a fost obţinută de Maria Ion. La această unitate şcolară, au promovat bacalaureatul 35 de elevi, din cei 86 înscrişi. Cea mai mică medie este 6,06. Din cei 202 de elevi de la Grupul Şcolar Ion Podaru, din Ovidiu doar 71 au promovat bacalaureatul. Cea mai mare medie - 8,65 a fost obţinută de Camelia Corbeanu. Cea mai mică medie este de 6,01. La Grupul Şcolar Industrial Dragomir Hurmuzescu, din Medgidia, din 228 de candidaţi, 170 au fost declaraţi „promovaţi" în urma primei sesiuni a bacalaureatului. Cea mai mare medie - 8,73, a fost obţinută de Robert Iulian Şerban. Cea mai mică medie este de 6,01. La Grupul Şcolar Industrial Ion Bănescu din Mangalia, cea mai mare medie obţinută la prima sesiune a bacalaureatului este de 7,25 şi a fost obţinută de Cristian Tudorel Stangu. La această unitate de învăţământ, din cei 277 de candidaţi, 74 au promovat examenele de maturitate. Cea mai mică medie a fost 6.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii