Ziua Maghiarilor, sarbatorita fara fast
Ziua Maghiarilor, sarbatorita fara fast
14 Mar, 2009 03:07
ZIUA de Constanta
1362
Marime text



În acest an, la Constanţa, cei 1.500 de etnici maghiari nu vor celebra ziua naţională într-un cadru organizat, aşa cum au făcut-o până acum. După cum ne-a declarat preşedintele teritorial al UDMR Constanţa, Francisc Paloşi, dacă până anul acesta majoritatea etnicilor din zona Dobrogea se întâlneau să-i aniverseze pe eroii căzuţi la Revoluţia din 1948, în acest an, majoritatea etnicilor sunt plecaţi din ţară. „Chiar dacă nu organizăm nimic, eu, împreună cu alţi patru conaţionali de-ai mei, voi merge la Ambasada Ungariei de la Bucureşti şi acolo vom sărbători". În ceea ce priveşte semnificaţia pe care o are sărbătoarea, Paloşi ne-a declarat că „15 martie reprezintă şi comemorarea marelui poet revoluţionar, Sándor Petőfi, un Eminescu al maghiarilor". Preşedintele teritorial a mai precizat că ceremoniile de sărbătorire a Zilei Maghiarilor au început la Bucureşti, încă de joi seara, ziua de vineri fiind dedicată întâlnirilor dintre oficialii maghiari şi personalităţile de marcă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii