Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:17 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unirea Principatelor, sarbatorita la Cumpana

ro

24 Jan, 2009 02:08 972 Marime text
Astăzi, administraţia locală din Cumpăna organizează o serie de manifestări dedicate împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Evenimentele vor debuta, începând cu ora 10.00, cu intonarea imnului de stat, urmat de un Te Deum şi o alocuţiune a primarului comunei, Mariana Gâju. Începând cu ora 10.55, în cinstea Eroilor căzuţi pe altarul patriei vor fi depuse coroane de către primar¸ reprezentanţi ai Consiliului Local, ai parohiilor 1 şi 2, ai Poliţiei Comunitare de pe raza comunei, precum şi de cei ai partidelor politice. Elevii şcolii generale din Cumpăna, cei mici de la grădiniţă, dar şi cei pentru care evenimentul este încărcat de o şi mai mare semnificaţie vor avea onoarea să depună şi ei o coroană de flori la Monumentul Eroilor. Sărbătoarea va  fi continuată cu o defilare a gărzii de onoare susţinută de o subunitate a UM 01783 Murfatlar, urmată de o Horă a Unirii, simbolizând hora care a precedat acum 150 de ani, Unirea Principatelor.
În final, elevii şcolii generale şi preşcolarii grădiniţei din localitate vor susţine un spectacol intitulat „Hai să dăm mână cu mână", succedat de o expoziţie de desene.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii