Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:25 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sedinta de Consiliu Local Navodari, din nou boicotata

ro

29 Mar, 2010 03:52 1200 Marime text
Pentru consilierii care au absentat în mod intenţionat de la şedinţele de CL dar şi de la cele ale comisiilor de specialitate, municipalitatea a introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care făcea referire la modificarea componenţei acestora.

La sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc cea de-a doua şedinţă extraordinară de Consiliu Local Năvodari din ultimele două săptămâni, în speranţa că măcar de data asta consilierii care absentează intenţionat vor participa într-un final.

Ghinion însă. Doar zece din cei 19 aleşi locali au fost prezenţi la reuniunea de vinerea trecută. La fel ca şi săptămâna trecută, pe lista celor absenţi au făcut parte consilierii PD-L Tudorel Calapod, Sponte Stere, Mara Liliana, Ştefan Gălbău, Aurel Boască, Vasilica Dumitru şi liberalii Stere Lascu, Jean Paul Tucan şi Marinela Dragnea.

Şapte din cele opt proiecte aflate pe ordinea de zi nu au putut fi supuse votului pentru că nu au îndeplinit cvorumul necesar, în vreme ce cererea pentru susţinerea financiară a Şcolii Generale nr. 1 din Năvodari - George Enescu la „Zilele Scolii" perioada 22 - 25 aprilie, a reuşit să fie aprobată. Aleşii locali au alocat astfel 20.000 de lei.

Cât despre proiectele care nu au putut trece de CL, acestea făceau referire la documentaţii specifice procedurii de închiriere, concesionare şi vânzare a bunurilor aparţinând Domeniului Privat al oraşului. Cel mai important viza aprobarea inventarului anual efectuat la sfârşitul anului 2009, pentru bunurile aparţinând Domeniului Privat al oraşului Năvodari.

În condiţiile absenţelor repetate ale consilierilor liberali şi democrat-liberali de la şedinţe dar şi din cadrul comisiilor de specialitate, pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a fost introdus un proiect de hotărâre care făcea referire la modificarea HCL Năvodari nr. 115/18.09.2008 cu privire la stabilirea comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Năvodari.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Flory 29 Mar, 2010 10:16 "Multumim" consilierilor PD-L si PNL pentru "respectul" si "interesul" pe care il manifesta fata de oras si pentru problemele locuitorilor si mai ales pentru ca ne trateaza cu partea dorsala asa cum ii vom trata si noi la viitoarele alegeri. Atata timp cat voi nu sunteti in stare sa faceti diferenta intre ambitia personala si datoria pe care o aveti fata de oameni clar nu aveti ce cauta in CL.