Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:55 19 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mobilizare generală la PSD în săptămâna referendumului Maestru de ceremonie - Nicuşor Constantinescu

ro

24 Jul, 2012 01:00 1460 Marime text

psd.jpgSocial-democraţii constănţeni au strâns ieri rândurile la comanda maestrului de ceremonii Nicuşor Constantinescu.

Tema întrunirii, evident, referendumul din 29 iulie. „Toţi responsabilii de zone au obligaţia să mobilizeze electoratul în ziua votului. Nu putem spune că am primit normă de lucru, însă cu cât mai mulţi, cu atât mai bine, iar şefii noştri mai fericiţi", ne-a mărturisit unul dintre social-democraţii prezenţi la sediul de pe strada Mircea cel Bătrân. „Nicuşor era destul de supărat şi ne-a rugat să nu ne lăsăm pe tânjeală, dată fiind miza acestui referendum. Ne-a cerut mobilizare generală în teritoriu în ziua referendumului, iar în zilele care au mai rămas din campanie trebuie să ne deplasăm să discutăm cu oamenii, ca într-o campanie adevărată. Radu Mazăre nu a venit la şedinţă, ştiţi că el are un alt stil!", ne-a mărturisit PSD-istul printre dinţi.

Niciun cuvânt despre tombola lui Dragnea

În strategia PSD se face referire şi la organizarea în fiecare localitate, cu sprijinul unei organizaţii neguvernamentale, a unei tombole cu premii la care vor participa alegătorii care s-au prezentat la referendumul din 29 iulie 2012. „Vă recomandăm ca premiile oferite să nu fie mari ca valoare, dar în număr cât mai mare. Participarea la tombolă nu va fi condiţionată de opţiunea alegătorilor cu privire la votul de la referendum, ci numai de participare", se arată în documentele interne ale PSD atribuite secretarului general al partidului Liviu Dragnea. În şedinţa de ieri de la sediul PSD nu s-a luat în discuţie tombola lui Dragnea, susţin sursele prezente.

Cum se vor organiza PSD-iştii

Cu sprijinul unor ONG-uri şi în colaborare cu administraţia publică locală, vor fi amenajate corturi unde se va oferi apă rece pentru alegătorii care se prezintă la vot. Reprezentanţii din secţiile de votare vor fi instruiţi să asigure un flux continuu în secţii, astfel încât alegătorii să nu fie nevoiţi să aştepte mult pentru exercitarea dreptului de vot.

Ti-a placut articolul?

Comentarii