Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:11 13 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măști de protecție gratuite din partea statului. Primăriile vor realiza tabelele și vor asigura distribuirea către fiecare beneficiar

ro

11 Jun, 2020 00:00 1126 Marime text
  • Parlamentarii au decis că anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie pe lună
  • Autorităţile publice locale au obligaţia să întocmească liste nominale cu persoanele beneficiare şi să le transmită Direcţiilor de sănătate publică
  • Distribuirea măştilor de protecţie se realizează gratuit de primării către fiecare beneficiar.

Parlamentarii au decis că anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie pe lună, potrivit unui proiect de lege adoptat, în  plenul Camerei Deputaţilor.

S-au înregistrat 224 de voturi "pentru", 64 "împotrivă" şi trei abţineri.

Proiectul are ca obiect achiziţionarea de măşti de protecţie de către Ministerul Sănătăţii, prin Unifarm SA, pentru protecţia împotriva COVID-19 şi distribuirea acestora.

Potrivit unui amendament adoptat de către deputaţii de specialitate, articolul 1 al legii prevede că se acordă gratuit un set de 30 de măşti de protecţie, lunar, pentru:

- persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;

- persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;

- pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009;

- persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.


Potrivit unui alt amendament, autorităţile publice locale au obligaţia să întocmească liste nominale cu persoanele beneficiare şi să le transmită Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea stabilirii necesarului de repartizat.
Distribuirea măştilor de protecţie se realizează de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, către autorităţile publice locale.
Autorităţile publice locale asigură distribuirea măştilor de protecţie, în mod gratuit, către fiecare beneficiar.

Proiectul de lege a fost adoptat în luna mai de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii