Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:19 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitatii pentru plaje si planuri urbanistice, in pregatirea sezonului estival

ro

20 Jan, 2007 00:00 996 Marime text

In vederea pregatirii sezonului estival 2007, Directia Apelor Dobrogea-Litoral (DADL) va scoate la licitatie suprafetele de plaja la sfarsitul lunii februarie, iar caietele de sarcini pot fi cumparate la inceputul lunii.

Zonele care vor fi supuse inchirierii, in linii mari, sunt aceleasi ca anul trecut, cu unele modificari de procedura. Astfel, din cele 14 zone care au fost inchiriate anul trecut operatorilor, in vara aceasta ele au suferit o reimpartire, ajungand la un numar de 25 de suprafete mai mici. Mamaia 1, de exemplu, va fi impartita in doua zone. Directorul DADL, Ionel Manafu a explicat ca aceasta divizare are la baza cresterea atractivitatii portiunilor de plaja implicate. Operatorii interesati vor putea licita sectoare de plaja chiar si mai mici de un hectar. De asemenea, au fost micsorate preturile la anumite suprafete, cu 30-40% pe metru patrat.Program de curatenie flexibilFata de alti ani, directorul DADL se declara multumit de bugetul actual, in valoare de 32 miliarde de lei si spera ca la 1 mai zonele de plaja sa fie deja puse in conditii optime la dispozitia turistilor. Pentru ca suma trebuie cheltuita doar pentru plaja, DADL a facut si investitii in anumite utilaje ultramoderne, care vor ajuta la mentinerea curateniei. Ca o noutate, Ionel Manafu a promis ca se va achizitiona o masina de concasat pe loc scoicile, pentru care s-au inceput deja procedurile de licitatie.Potrivit declaratiilor lui Ionel Manafu, programul de curatenie va fi flexibil, in functie de fiecare zona. "Trebuie sa avem o alta viziune. In partea de nord a zonei costiere, la ora 18 nu mai este nimeni pe plaja, in timp ce in Mamaia plaja este aglomerata chiar si la ora 21. Nu se pune problema sa dam turistii afara de pe plaja, dar vom afisa placutele cu programul. Trebuie sa existe intelegere", a afirmat Ionel Manafu. Reprezentantul DADL a informat de altfel ca operatorului pentru zona Navodari 3 i s-a reziliat contractul de igienizare intrucat nu si-a indeplinit planul investitional.PUD-urile, o problema cvasigeneralaProblema DADL-ului este insa rezolvarea problemei cu planul de urbanism deoarece anul trecut au aparut multe constructii pe plaja care au fost neavenite. Ionel Manafu considera ca, in lipsa PUD-urilor, ordonanta 19/2006, privind utilizarea plajelor si controlul activitatilor desfasurate nu poate fi aplicata. Pe de alta parte, in 2001 a existat un PUZ care incercase sa puna ordine pe plaja, dar nu exista legislatia aferenta. In alta ordine de idei, pentru 2007, anumite sectoare de plaja vor fi reabilitate prin transfer de nisip. Acestea se afla in statiunea Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus si Mangalia. DADL are in vedere un proiect amplu de construire a unor diguri pentru a reduce efectele erodarii costiere, reparatii ale falezelor si refacere a plajelor.Oraselul lacustru nu trebuie sa afecteze mediulDespre oraselul "magic" pe care doreste Radu Mazare sa-l construiasca pe lac, Ionel Manafu vrea prima data sa vada studiile de impact asupra mediului inainte de a se pronunta. "Nu stiu decat cum arata. Nu sunt impotriva niciunei lucrari care va aduce beneficii orasului, dar trebuie sa vad inainte un studiu profesional", a conchis directorul DADL.In Constanta, digurile vor avea lungimea intre 270-350 metri. De asemenea, vor fi cinci golfuri, iar latimea plajei va ajunge la 120 metri latime. Investitia pentru Constanta se va ridica la 85 milioane de euro. Manafu preconizeaza ca, in trei-patru ani, tot litoralul poate fi refacut. Primele lucrari vor incepe odata cu toamna acestui an.O problema delicata, in opinia DADL-ului, o constituie lacul Siutghiol, unde izvoarele au un debit scazut, cu multe deversari foarte greu de depistat. In acest ritm, Ionel Manafu apreciaza ca lacul ar putea muri. De aceea, DADL are in vedere un proiect major de salvare a Siutghiolului, prin amenajari de mal, dragaje si captare a apei din zona canalului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii