Două turnuri de 12 etaje vor apărea în Mamaia. Alpha Builders Group SA a obținut autorizația de construire
Două turnuri de 12 etaje vor apărea în Mamaia. Alpha Builders Group SA a obținut autorizația de construire


Proiect de amploare în zona Hotelului Delta
Investiția vizează apartamente de vacanță, spații comerciale și de alimentație publică, precum și o parcare subterană și supraterană. Proiectul include, de asemenea, amenajări exterioare și lucrări conexe de șantier.
Durata de execuție a fost estimată la 36 de luni, iar autorizația are valabilitate până la 10 septembrie 2027.
Documentația urbanistică fusese deja aprobată anterior, prin Certificatul de Urbanism nr. 2702/18.11.2024, iar Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a analizat proiectul, stabilind obligația efectuării unei evaluări de impact asupra mediului.
Detalii tehnice: peste 300 de locuri de parcare
Cele două clădiri vor avea o amprentă totală de peste 2.700 mp la parter și se vor întinde pe un teren situat în apropierea Hotelului Delta din Mamaia.
Proiectul prevede:
-
311 locuri de parcare, dintre care 65 la parter, 119 la subsol -1 și 127 la subsol -2;
-
spații comerciale și de relaxare, inclusiv sală de fitness, piscină, saună și zonă de masaj;
-
apartamente variate, de la garsoniere tip studio la duplexuri cu 4 și 5 camere, distribuite pe fiecare etaj;
-
la etajele superioare, locuințele vor beneficia de terase generoase, iar subsolul va include și un adăpost ALA conform normativelor în vigoare.
Date din Proiect
Pe amplasament se propune realizarea două imobile 2S+P+12E apartamente de vacanță, spații comerț – alimentație publică.
La nivelul parterului se regăsesc holul de acces în imobile, depozite, casa scării și liftul ce face legătura cu nivelul superior, spații comerț, birouri, apartamente. Tot la nivelul parterului se află parcare, precum și zona amenajată pentru colectarea deșeurilor menajere.
Accesul pietonal pe teren se va putea realiza de pe latura Vestică și Nordică a acestuia. Accesul în clădire la nivelul parterului se va realiza de pe latura de Vest a clădirii. Accesul auto pe proprietate se va realiza prin racordarea la aleea carosabilă, situată pe latura de Nord a terenului, propusă a se realiza în conformitate cu planul de situație. Amplasarea clădirilor față de limitele de proprietate este variabilă pornind de la minim 0.00m la 12.03m. Pe întreg imobilul se vor regăsi 311 locuri de parcare.
Parter – SC = 2.758,35mp; (- SC (CUT) = 1.969,70mp, fără terase si spații tehnice)
T(tronson)1 - SC = 1.168,92mp; (- SC (CUT) = 664,02mp, fără terase si spații tehnice)
T(tronson)2 - SC = 1.589,43mp; (- SC (CUT) = 1.305,68mp, fără terase și spații tehnice)
- aici se regăsesc: garaj auto (65 locuri de parcare).
- In T1 se regăsesc: 1 casa scării, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, depozitare, 2 oficii și 2 apartamente tip duplex cu 4 camere și 1 apartament tip duplex cu 2 camere compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
În total 3 apartamente la nivelul parterului in T1
- În T2 se regăsesc: 1 casa scării, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, depozitare, 2 oficii si 1 spațiu comerț și relaxare compus din: hol, vestiare, sala fitness, zona piscina si sauna, si o zona de masaj;
Parter Supanta – SC = 785,07mp; (- SC (CUT) = 686,22mp, fără terase si spații tehnice)
T1 - SC = 306,09mp; (- SC (CUT) = 262,14mp, fără terase si spații tehnice)
T2 - SC = 478,98mp; (- SC (CUT) = 424,08mp, fără terase si spații tehnice)
- In T1 se regăsesc: 1 casa scarii, hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 2 oficii si apartamente tip duplex cu acces de la nivelul parterului
- In T2 se regăsesc: 1 casa scarii, hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 2 oficii si 1 spatiu comert si relaxare cu acces de la nivelul parterului;
Subsol -1 – SC = 4.613,08mp
T1 - SC = 2.146,84mp;
T2 - SC = 2.466,24mp;
- aici se regăsesc: garaj auto (119 locuri de parcare).
Garajul auto este compus din: zona de circulatie masini, parcajele auto, hol-uri, sas, casa scarii si rampa (ce face legatura pe verticala cu parterul).
Subsol -2 – SC = 4.613,08mp
T1 - SC = 2.146,84mp;
T2 - SC = 2.466,24mp;
- aici se regăsesc: garaj auto (127 locuri de parcare).
Garajul auto este compus din: zona de circulatie masini, parcajele auto, hol-uri, sas, casa scarii si rampa (ce face legatura pe verticala cu parterul) si adapostul ALA.
Accesul in subsol va avea o latime de minim 6.00, iar circulatiile auto prin nivelul de subsol vor fi de minim 6.00m pentru circulatia in dublu- sens si 3.50 - 5.00m pentru circulatia in sens unic.
Etajul 1 - SC = 2.871,01mp; (- SC (CUT) = 2.298,18mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T1 - SC = 1.434,70mp; (- SC (CUT) = 1.149,09mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T2 - SC = 1.436,31mp; (- SC (CUT) = 1.149,09mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
- In T1 si T2 se regăsesc (pe fiecare Tronson): 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 12 apartamente cu 2 camere si 2 apartamente cu 3 camere compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
In total T1 si T2 , 28 apartamente, din care 24 Ap. cu 2 camere si 4 Ap. cu 3 camere,
Etajul 2-4 - SC = 2.852,97mp; (- SC (CUT) = 2.297,70mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T1 - SC = 1.425,99mp; (- SC (CUT) = 1.148,85mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T2 - SC = 1.425,98mp; (- SC (CUT) = 1.148,85mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
- In T1 si T2 se regăsesc (pe fiecare Tronson): 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 12 apartamente cu 2 camere si 2 apartamente cu 3 camere compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
In total T1 si T2 , 28 apartamente, din care 24 Ap. cu 2 camere si 4 Ap. cu 3 camere,
Etajul 5 - SC = 2.852,98mp; (- SC (CUT) = 2.222,52mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T1 - SC = 1.426,00mp; (- SC (CUT) = 1.073,67mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T2 - SC = 1.426,98mp; (- SC (CUT) = 1.148,85mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
- In T1 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 12 apartamente cu 2 camere si 2 apartamente cu 3 camere compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
- In T2 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 4 Garsoniere tip Studio, 8 apartamente cu 2 camere si 2 apartamente cu 3 camere compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
In total T1 si T2 , 28 apartamente, din care 4 Gars., 20 Ap. cu 2 camere si 4 Ap. cu 3 camere
Etajul 6 - SC = 2.760,88mp; (- SC (CUT) = 2.027,77mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T1 - SC = 1.333,89mp; (- SC (CUT) = 954,10mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T2 - SC = 1.426,99mp; (- SC (CUT) = 1.073,67mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
- In T1 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 1 Garsoniere tip Studio, 10 apartamente cu 2 camere si 1 apartamente cu 3 camere compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
- In T2 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 4 Garsoniere tip Studio, 8 apartamente cu 2 camere si 2 apartamente cu 3 camere compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
In total T1 si T2 , 26 apartamente, din care 5 Gars., 18 Ap. cu 2 camere si 3 Ap. cu 3 camere
Etajul 7 - SC = 2.521,71mp; (- SC (CUT) = 1.571,34mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T1 - SC = 1.186,81mp; (- SC (CUT) = 706,53mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T2 - SC = 1.334,90mp; (- SC (CUT) = 864,81mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
- In T1 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 4 apartamente cu 2 camere si 3 apartamente cu 3 camere compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
- In T2 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 1 Garsoniere tip Studio, 6 apartamente cu 2 camere si 3 apartamente cu 3 camere compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
In total T1 si T2 , 17 apartamente, din care 1 Gars., 10 Ap. cu 2 camere si 6 Ap. cu 3 camere
Etajul 8 - SC = 1.992,22mp; (- SC (CUT) = 1.264,73mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T1 - SC = 898,79mp; (- SC (CUT) = 706,53mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T2 - SC = 1.093,43mp; (- SC (CUT) = 864,81mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
- In T1 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 2 Garsoniere tip Studio, 4 apartamente cu 2 camere si 1 apartamente cu 3 camere, compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
- In T2 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 2 Garsoniere tip Studio, 4 apartamente cu 2 camere si 2 apartamente cu 3 camere, compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
In total T1 si T2 , 15 apartamente, din care 4 Gars., 8 Ap. cu 2 camere si 3 Ap. cu 3 camere
Etajul 9 - SC = 1.618,48mp; (- SC (CUT) = 1.048,60mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T1 - SC = 780,37mp; (- SC (CUT) = 501,90mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T2 - SC = 838,11mp; (- SC (CUT) = 546,70mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
- In T1 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 2 apartamente cu 2 camere si 3 apartamente cu 3 camere, compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
- In T2 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 2 apartamente cu 2 camere si 4 apartamente cu 3 camere, compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
In total T1 si T2 , 11 apartamente, din care 4 Ap. cu 2 camere si 7 Ap. cu 3 camere.
Etajul 10 - SC = 1.374,52mp; (- SC (CUT) = 1.048,60mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T1 - SC = 658,40mp; (- SC (CUT) = 501,90mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T2 - SC = 716,12mp; (- SC (CUT) = 501,90mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
- In T1 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 2 apartamente cu 2 camere si 3 apartamente cu 3 camere, compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
- In T2 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 2 apartamente cu 2 camere si 4 apartamente cu 3 camere, compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
In total T1 si T2 , 11 apartamente, din care 4 Ap. cu 2 camere si 7 Ap. cu 3 camere.
Etajul 11 - SC = 1.374,52mp; (- SC (CUT) = 1.047,60mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T1 - SC = 658,40mp; (- SC (CUT) = 501,40mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T2 - SC = 716,12mp; (- SC (CUT) = 546,20mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
- In T1 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 2 apartamente cu 3 camere si 2 apartamente tip duplex cu 4 camere si 2 apartamente tip duplex cu 5 camere, compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
- In T2 se regăsesc: 1 casa scarii, 3 hol, 1 sas-uri, 2 lifturi, 1 apartamente cu 3 camere si 2 apartamente tip duplex cu 4 camere si 2 apartamente tip duplex cu 5 camere, compuse din: hol, camera de zi + chicineta, dormitor, baie, deposit, balcon;
In total T1 si T2 , 11 apartamente, din care 3 Ap. cu 3 camere, 4 Ap. cu 4 camere si 4 Ap. cu 5 camere.
Etajul 12 - SC = 1.374,52mp; (- SC (CUT) = 804,99mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T1 - SC = 658,39mp; (- SC (CUT) = 402,48mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
T2 - SC = 716,13mp; (- SC (CUT) = 402,51mp, fără terase/balcoane si spații tehnice)
- In T1 si T2 se regăsesc (pe fiecare Tronson): 1 casa scarii, 1 depozitare, 1 sas-uri, 2 lifturi, 2 S. tehnice, si Apartamentele tip duplex cu acces de la etajul 11 si terase.
Alpha Builders Group – compania din spatele proiectului
Alpha Builders Group SA, fondată în 2006 sub denumirea MCF Construct 2000 SRL, și-a schimbat numele în martie 2023. Firma are sediul pe strada Traian din Constanța și este controlată de Cristian Gabriel Panait (95%) și Adrian Panait (5%).
Cristian Panait, administratorul companiei, este implicat și în alte proiecte imobiliare prin firme precum Black Sea Design Concept SRL, Alpha Builders Marina Tower SA și Alpha Builders Olimp Tower SRL.
Conform datelor financiare, a raportat în 2024 o cifră de afaceri de peste 43,8 milioane de lei, cu un profit de 562.096 RON și 48 de angajați, în creștere față de anul precedent.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
APM Constanța: Un nou pas pentru construirea blocurilor de 12 etaje din zona Hotel Delta, Mamaia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp