Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:34 21 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce s-au abtinut de la vot consilierii PD-L la sedinta CJC

ro

22 Oct, 2009 02:26 1065 Marime text
Consilierii judeţeni democrat-liberali şi-au motivat ieri, după şedinţa de Consiliu Judeţean, printr-un comunicat de presă, voturile negative date proiectelor de hotărâre, dar şi abţinerile.

Aleşii democrat-liberali au dat, ieri, două voturi negative proiectului referitor la aprobarea rectificării Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2009 al SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL şi cel referitor la trecerea imobilelor reprezentând lacuri şi bălţi, din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române" în domeniul public al judeţului Constanţa şi în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa. Pentru primul dintre acestea, pedeliştii au în continuare dubii în ceea ce priveşte legalitatea funcţionării SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL. În privinţa celui de-al doilea, PD-L-iştii susţin că „principiul descentralizării administrative presupune ca autoritatea cea mai în măsură să solicite trecerea în administrare este Consiliul Local pe a cărui raza administrativ-teritorială există lacurile şi bălţile la care se face referire".

Cât despre celelalte hotărâri, 11 la număr, pentru care pedeliştii s-au opus, pentru fiecare dintre acestea, consilierii judeţeni au avut argumente. Astfel, pentru proiectele referitoare la preluarea unor imobile, cămine culturale şi grădiniţe din gestiunea SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL în administrarea CJC şi cel referitor la preluarea unor imobile de CJC şi trecerea în administrare către SC Domeniul Public şi Privat, aleşii judeţeni s-au pronunţat negativ din cauza dubiilor ce le au în privinţa legalităţii societăţii.

Pedeliştii s-au abţinut şi în această şedinţă, aşa cum au făcut-o şi în cea din 25 septembrie, în legătură cu proiectul care vizează preluarea unui imobil din Agigea în administrarea CJC.

Pentru patru dintre proiectele apărute pe ordinea de zi la care PD-L-iştii s-au abţinut de la vot ieri, aleşii judeţeni nu au deţinut anexele în prealabil pentru a le consulta în amănunt: proiectele 11, 12, 13, 16, 20.

Şi în ceea ce priveşte proiectul referitor la utilizarea fondului de rulment pe 2009, aleşii s-au abţinut, motivând că era nevoie de mult mai multe detalii decât au fost prezentate. Cât despre cele două proiecte aflate pe ordinea suplimentară, acestea au fost distribuite chiar înainte de începerea şedinţei, în consecinţă, nu au avut timp să le studieze.

Ataşat găsiţi convocatorul şedinţei de CJC de ieri.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii