Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:54 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crahul din educaţie, criticat în Parlament de deputatul Robert Turcescu „Doi ani, patru miniştri, niciun rezultat!“ (video)

ro

13 Mar, 2019 00:00 1832 Marime text
La solicitarea Grupului parlamentar al PNL, Andronescu a participat, la „Ora Guvernului”, la dezbaterea politică cu tema „Stopaţi schimbările dăunătoare din învăţământul românesc”. În cadrul dezbaterilor, a luat cuvântul şi deputatul PMP de Constanţa Robert Turcescu, secretar al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport  din Camera Deputaţilor.
 
„«Distrugerea oricărei naţiuni nu necesită bombe atomice sau rachete balistice intercontinentale, trebuie doar scăderea calităţii învăţământului şi permisiunea fraudei la examenele studenţilor. Consecinţe: pacienţii mor în mâinile unor asemenea medici, clădirile se prăbuşesc, fiind construite de asemenea ingineri, banii se pierd în mâinile unor asemenea economişti, dreptatea se evaporă în mâinile unor asemenea judecători. Crahul învăţământului este crahul naţiunii». Sunt cuvintele scrise la intrarea unei importante universităţi, dar ele rezumă perfect şi trist situaţia în care se află astăzi România”, a precizat deputatul în discursul său.
 
Parlamentarul a făcut un calcul al dezastrului din educaţie din ultimii ani: „Doi ani, patru miniştri (Pavel Năstase, Liviu Pop, Valentin Popa, Ecaterina Andronescu), niciun rezultat. Este rezumatul guvernării PSD la capitolul educaţie din ianuarie 2017 şi până în prezent. Suntem pe buza prăpastiei pentru că e plină ţară de doctori cu lucrări plagiate, dar Guvernul refuză constant să facă ceva în privinţa lor, chiar dacă eu, personal, v-am oferit soluţiile necesare prin intermediul unui proiect de lege prin care propuneam transparenţă şi deschidere totală în ceea ce priveşte lucrările de doctorat”.
 
De la tribuna Parlamentului, Robert Turcescu a cerut desfiinţarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale: „Se promovează constant tot felul de academii fantomă, aşa încât sinecuriştii cu doctorate dubioase să se poată bucura de titlul de academician. Desfiinţaţi urgent Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale: e înţesată de politicieni şi şmecheri cu epoleţi care nu fac altceva decât să-şi mai adauge un titlu şi un salariu în palmares. Acelaşi destin ar trebui să îl aibă şi Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, şi alte aşa-zise academii care doar parazitează bugetul de stat, primind stipendii de milioane de lei. Între timp, zeci de mii de elevi din toată ţara merg la toaletă în fundul curţii, învaţă din manuale tipărite de nişte incompetenţi la Editura Didactică şi Pedagogică, iar guvernanţii se plâng că nu au bani pentru un sistem de educaţie decent.
 
Abandonul şcolar e în floare, analfabeţii funcţionali au ajuns miniştri, Executivul a dat chix cu programul «Cornul şi laptele» şi nu a fost capabil să pună în aplicare programul referitor la masa caldă în şcoală, care e tot în faza de pilot de trei ani de zile. Chinuiţi elevii de la clasele primare şi gimnaziale cu o programă sufocantă, aţi transformat părinţii în meditatori şi nu ţineţi seama de nevoia dezvoltării urgente a învăţământului profesional. Ruşine să vă fie tuturor celor care alcătuiţi astăzi Guvernul României: v-aţi bătut joc de educaţie, un drept garantat de Constituţie!”, a conchis deputatul PMP.
 
Discursul în format video poarte fi urmărit aici:

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii