Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:22 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festivitate de Crăciun şi la Phoenix Ştiinţa Constanţa. Moşul, ajutat să împartă darurile (galerie foto)

ro

24 Dec, 2019 00:00 2769 Marime text

Clubul de baschet Phoenix Știinţa Constanţa a organizat, la un hotel din Mamaia, festivitatea de Crăciun 2019, la eveniment participând componentele echipei de senioare, care joacă în Liga Naţională, dar şi tineri de la grupele sectorului juvenil, alături, bineînţeles, de conducătorii clubului, antrenori, membrii celorlalte staff-uri şi invitaţi.


Victorii sau înfrângeri, momente de extaz sau suferinţă, le-am făcut pe toate uitate în acest final de an şi ne-am bucurat împreună, de la mic la mare, în ajun de sărbători. Au fost clipe în care am avut încă o dată ocazia de a-i privi în ochi pe cei de lângă noi şi de a le arăta cât îi preţuim. Aşa cum impune tradiţia, Moş Crăciun a fost şi el prezent în sânul familiei Phoenix Știinţa Constanţa şi a împărţit cadouri. Dar pentru că suntem o familiei numeroasă, iar «moşul» este unul singur, fiecare dintre noi l-a ajutat să împartă darurile, se arată pe pagina de Facebook a Phoenix Știinţa Constanţa.
Duminică, 29 decembrie, de la ora 16.00, formaţia de pe litoral va susţine, în deplasare, meciul cu CSM Târgovişte din Liga Naţională.


Sursa foto: Facebook (Phoenix Știinţa Constanţa)


Citeşte şi:

Baschet Phoenix Știinţa Constanţa, victorie în meciul cu CSM Agronomia Bucureşti

Baschetbalistele de la Phoenix Știinţa Constanţa au învins în deplasare Rapid Bucureşti


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii