Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:26 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de primării din Constanţa ar fi beneficiat de servicii inutile Boris Parpală, din nou în faţa judecătorilor

ro

08 May, 2017 13:31 2635 Marime text
Azi, la Tribunalul Constanţa va avea loc un nou termen în dosarul în care Boris Parpală, fost inspector în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi director al Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Termenul de azi este al 19-lea şi a fost acordat în vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audiere de martori.
 
Boris Parpală a fost trimis în judecată în mai 2015.

El este bănuit de efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată (32 de acte materiale), şi de folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (22 de acte materiale).
 
Fostul inspector din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi director al Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Constanţa mai este acuzat şi de evaziune fiscală, în forma evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori de evidenţiere a altor operaţiuni fictive, de spălare de bani, dar şi de transmitere fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA arată că, „în perioada 21 decembrie 2010 - 1 august 2014, inculpatul Parpală Boris, ca urmare a influenţei şi autorităţii conferite de funcţiile pe care le-a deţinut în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Judeţului Constanţa, în baza unor oferte realizate de acesta, a determinat reprezentanţii a 22 de primării de pe raza judeţului să încheie cu SC Fatum Consulting SRL, firmă pe care o administra, contracte de prestări ale unor servicii inutile şi nesolicitate de acestea (elaborarea strategiei de dezvoltare locală a comunei, consultanţă în elaborarea documentaţiei de finanţare a unor proiecte etc.)“.
 
„Ulterior, în temeiul acestor contracte, inculpatul a emis facturi şi a contactat apoi reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale, cărora le-a solicitat plata sumelor facturate, iar după ce, în contul SC Fatum Consulting SRL, au fost virate fondurile respective, s-au făcut plăţi către diverşi furnizori şi retrageri de bani“, conform DNA.
 
În actul de sesizare a instanţei se arată că, „în perioada de 1 ianuarie 2012 - 3 aprilie 2015, inculpatul Parpală Boris, în calitate de administrator de drept şi ulterior de fapt al SC Fatum Consulting SRL, a înregistrat în contabilitatea acesteia operaţiuni fictive şi cheltuieli nereale, diminuând astfel baza impozabilă, cu efectul prejudicierii bugetului de stat cu suma de 445.831 de lei, reprezentând impozit pe profit şi taxă pe valoare adăugată“.  „În cursul anului 2013, inculpatul, împreună cu SC Fatum Consulting SRL, a investit o parte din sumele obţinute ca urmare a contractelor încheiate cu cele 22 de unităţi administrativ-teritoriale, menţionate mai sus, pentru concesionarea unui teren în judeţul Constanţa, înfiinţarea unei livezi şi edificarea unei construcţii pe terenul respectiv, ascunzând astfel originea ilicită a sumelor respective. La data de 6 februarie 2014, inculpatul Parpală Boris a transmis în mod fictiv părţile sociale deţinute în cadrul SC Fatum Consulting SRL către o persoană, deşi ulterior a continuat să beneficieze de activitatea societăţii şi a continuat să efectueze operaţiuni comerciale în numele acesteia, cu scopul îngreunării urmăririi penale“, cu conchis procurorii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii