Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:40 19 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie în Constanţa! Accident mortal la nici 30 de kilometri/oră

ro

07 Jun, 2018 00:00 6371 Marime text
Judecătorii din Curtea de Apel Constanţa s-au pronunţat ieri, definitiv, în dosarul unui accident rutier mortal, eveniment înregistrat în municipiul Constanţa aproape de finele anului 2012. Curtea de Apel a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul de către o persoană având în sânge o alcoolemie peste limita legală. Decizia este definitivă.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa arată că, în seara zilei de 14 noiembrie 2012, inculpatul a condus un auto marca Peugeot, pe bulevardul Aurel Vlaicu, în timp ce acesta avea o concentraţie alcoolică de 2,00 g/l alcool pur în sânge. La un moment dat, conducătorul auto a ajuns în dreptul unei treceri de pietoni, unde a surprins şi a accidentat un cetăţean care traversa pe marcajul pentru pietoni. Ulterior evenimentului, victima a decedat.
 
Din concluziile raportului de expertiză judiciară tehnică auto, expertul tehnic arată că viteza de deplasare a autoturismului Peugeot era de sub 30 de kilometri/oră.
 
Inculpatul a formulat o cerere de a fi judecat potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii, întrucât a recunoscut în totalitate săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa în actul de sesizare. Drept urmare, bărbatul a solicitat să nu se mai administreze alte probe în faţa instanţei, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisurilor noi prezentate de părţi.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii