Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Solist vocal cu sporuri de condiţii periculoase sau vătămătoare. Ce a decis instanţa de judecată

ro

05 Mar, 2020 00:00 1917 Marime text

Fost solist vocal al Ansamblului Artistic Profesionist Baladele Deltei, cu spor de condiţii periculoase sau vătămătoare. Artista a fost dată în judecată de reprezentanţii ansamblului, care i-au cerut restituirea banilor, iar acţiunea a fost admisă în parte, iniţial, de Tribunalul Tulcea. Totuşi, cazul a ajuns acum la Constanţa, unde judecătorii Curţii de Apel trebuie să decidă, şi ei, cine are dreptate.
 
Caz delicat pe rolul Curţii de Apel Constanţa. Magistraţii sunt chemaţi să soluţioneze litigiul dintre Ansamblul Artistic Profesionist Baladele Deltei şi unul dintre artişti, ivit pe marginea sporului de condiţii periculoase sau vătămătoare. Concret, avocaţii Ansamblului au dat-o în judecată, la data de 1 octombrie 2019, pe una dintre fostele soliste vocale ale grupului. Cazul a fost înregistrat la instanţă sub numărul 1296/88/2019.
 
Motivul acţionării în justiţie? Fosta solistă vocală ar fi primit spor de condiţii periculoase sau vătămătoare, în procent de 15% din salariul de bază. Suma totală solicitată iniţial pentru a fi restituită se ridica, potrivit reclamanţilor, la 6.272 de lei, care ar fi urmat să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi căreia urma să i se adauge dobânda legală de la data încetării raporturilor de muncă până la data plăţii efective.
 

Sporuri pentru toţi angajaţii instituţiei

 
În cererea de chemare în judecată formulată de ansamblul artistic, document menţionat în hotărârea Tribunalului Tulcea, publicată pe Portalul Jurisprudenţei Naţionale, se arată că, în urma verificărilor efectuate de Comisia de audit din cadrul UAT Municipiul Tulcea, „s-a constatat că sporul pentru condiţii vătămătoare sau periculoase a fost acordat angajaţilor instituţiei în mod necuvenit în perioada 1 iulie 2017 – 30 iunie 2018“.
 
În aceste condiţii, au arătat avocaţii ansamblului, Primarul Municipiului Tulcea, în calitate de ordonator principal de credite, a emis dispoziţia de primar nr. 1505/22.08.2018, pentru recuperarea prejudiciului.
 
În documentul citat se menţionează, potrivit www.rolii.ro: „Întrucât contractul individual de muncă a încetat începând cu data de 23.08.2018, pârâta a fost înştiinţată cu privire la obligaţia privind plata debitului nelichidat de 6.272 lei, debit consemnat în Nota de lichidare şi însuşit de pârâtă prin semnătură. S-a întocmit şi expediat Notificarea de plată nr. 2452/21.11.2018, prin care i-a fost adusă la cunoştinţă pârâtei obligaţia privind plata debitului nelichidat, precum şi posibilitatea de a plăti în mod voluntar debitul şi în mod eşalonat, în condiţiile încheierii unui angajament de plată pentru 12 luni“.
 
În continuare, se precizează faptul că „deşi, în urma discuţiilor dintre reprezentanţii ansamblului şi pârâtă, instituţia a răspuns în scris tuturor solicitărilor şi a manifestat toată disponibilitatea de a eşalona plata debitului pe o perioadă convenabilă ambelor părţi spre a nu fi excesiv de împovărătoare pentru pârâtă, aceasta nu a mai dat curs demersurilor reclamantului“.
 

Ce spune artista

 
În replică, fosta solistă vocală a precizat că „din analiza tabelelor şi a statelor de plată depuse de către reclamantă odată cu acţiunea, rezultă fără echivoc faptul că suma de 5.812 lei (solicitată a fi restituită) este compusă din sporurile lunare brute, sporuri care au fost supuse impozitării, conform Codului fiscal. Din sumele menţionate în statele de plată au fost reţinute la sursă şi virate bugetului de stat: impozitul, contribuţiile de asigurări sociale, de şomaj şi cele pentru asigurări sociale de sănătate. Prin urmare, a încasat lunar, corespunzător sporului acordat, sume nete mai mici decât cele menţionate în statele de plată şi în celelalte înscrisuri depuse de reclamantă. Or, teza art. 256 alin. 1 din Codul muncii este aceea că obligaţia de restituire pe care o are salariatul este limitată la sumele electiv încasate (venitul net). Pentru sumele reţinute la sursă şi virate bugetului de stat, reclamanta are opţiunea regularizării (prin depunerea de declaraţii rectificative) sau a recuperării de la persoanele vinovate pentru acordarea necuvenită a respectivelor drepturi salariale“.
 
Cu alte cuvinte, artista a adus la cunoştinţa instanţei că ar trebui ca sumele solicitate a fi restituite ar trebui să fie cele nete, cele încasate efectiv, nu cuantumul brut al acestora, dat fiind că din brut se reţin taxe şi impozite. Totodată, fosta solistă vocală a mai argumentat că „prin Legea nr. 78/2018 s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială considerate a fi încasate nelegal drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau de către alte structuri/instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii. Prin urmare, se solicită a se constata exonerarea de la obligaţia restituirii pentru sumele încasate în perioada iulie 2017 - martie 2018, chiar dacă s-ar aprecia că aceste sume au fost încasate în mod necuvenit“.
 
Pe de altă parte, solista a precizat că este de acord să fie obligată la restituirea sumelor nete efectiv încasate, sume corespunzătoare sporului pentru condiţii vătămătoare sau periculoase considerate a fi necuvenite, dar cu menţiunea că se impune un calcul al sumelor nete, nu brute.
 

Decizia instanţei

 
„În toate discuţiile purtate cu reclamanta anterior (n.r. Ansamblul Artistic Profesionist Baladele Deltei), aceasta a refuzat să-i prezinte un calcul al sumelor efectiv încasate (sumele nete) cu titlu de spor, reclamanta insistând să plătească inclusiv ceea ce nu a încasat efectiv (impozite şi contribuţii reţinute la sursă pentru sporul acordat) precum şi majorări (nedatorate)“, a mai arătat artista.
 
După analizarea actelor depuse la dosarul cauzei, judecătorii Tribunalului Tulcea au decis să admită în parte acţiunea Ansamblului Artistic Profesionist Baladele Deltei. În minuta hotărârii se arată că instanţa „obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.021 de lei, încasată necuvenit în intervalul 1 aprilie 2018 – 30 iunie 2018 cu titlu de spor de condiţii periculoase şi vătămătoare, conform contractului individual de muncă, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii şi pentru care se vor percepe dobânzi calculate de la data încetării raporturilor de muncă 23.08.2018, cât şi majorări de întârziere calculate potrivit art. 73.1 din Legea 500/2002,  de la data încasării fiecărei sume în parte şi până la data recuperării efective“.
 
Decizia a fost atacată în apel, astfel că dosarul a ajuns acum pe rolul Curţii de Apel Constanţa, unde urmează să se stabilească data primei înfăţişări în proces.
 
Citeşte şi:
 
În timp ce la Ministerul Educaţiei se dau sporuri „închipuite”, pentru... condiţii vătămătoare Profesorii sunt târâţi prin instanţe pentru „lămuriri de dispozitiv” (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii