Trei terenuri agricole din Măcin, în centrul procesului dintre o femeie și primăria orașului. Curtea de Apel Constanța se ocupă de caz
Trei terenuri agricole din Măcin, în centrul procesului dintre o femeie și primăria orașului. Curtea de Apel
23 Jul, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
155
Marime text
155
Marime text

- Aceasta reprezintă ultima șansă a Teodorei Ciornei de a obține anularea notificărilor de reziliere și suspendarea efectelor acestora. Oricare va fi decizia adoptată de Curte, va rămâne definitivă
Un caz în care o femeie reclamă faptul că Primăria orașului Măcin, județul Tulcea, a emis notificări de reziliere a trei contracte de concesiune pentru trei terenuri agricole a ajuns la Curtea de Apel Constanța, în stadiul de recurs.
Aceasta reprezintă ultima șansă a Teodorei Ciornei de a obține anularea notificărilor de reziliere și suspendarea efectelor acestora. Oricare va fi decizia adoptată de Curte, va rămâne definitivă.
Momentan, așa cum se arată pe Portal Just, instanța superioară nu a stabilit un termen în dosar.

Traseul cazului
Speța a fost înregistrată pe 26 mai 2026 la Judecătoria Măcin. Tot în acea zi, aceasta și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
A doua instanță s-a pronunțat la termenul de 1 iulie a.c., când a respins acțiunea formulată de Teodora Ciornei.
MINUTA:
„Solutia pe scurt: Respinge cererea de suspendare a actelor administrative, ca nefondată. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.07.2026
Document: Hotarâre 917/2026 01.07.2026”
Susținerile reclamantei: contracte reziliate pentru 7 zile de întârziere cu plata
În cererea de chemare în judecată, Teodora Ciornei a apreciat că măsura dispusă de Primăria Măcin privind încetarea concesiunii asupra a trei terenuri agricole pe care le folosea este „abuzivă și nelegală.”
A arătat că terenurile au fost exploatate în mod continuu și că pe ele sunt înființate ulturi de lucernă, plantă furajeră multianuală, care produce pe o perioadă de mai mulți ani și necesită întreținere constantă.
A argumentat că executarea actului administrativ produce un prejudiciu grav și iminent, constând în pierderea investiției realizate pentru înființarea culturii, compromiterea plantației și pierderea producției agricole aferente următorilor ani. Aceasta a învederat că caracterul peren al culturii face ca prejudiciul să fie dificil sau chiar imposibil de reparat integral ulterior.
De asemenea, a precizat că producția de lucernă era destinată hrănirii efectivului de animale deținut de subsemnata, respectiv bovine (vaci), astfel încât lipsa acesteia determină necesitatea achiziționării de furaje din surse externe, la costuri semnificativ mai ridicate, generând cheltuieli suplimentare continue și afectând grav activitatea agricolă desfășurată.
Nu în ultimul rând, a învederat că autoritatea locală a emis notificările de reziliere pentru că ar fi întârziat cu plata redevenței timp de șapte zile.
Prevderile contractelor
În apărare, Primăria Măcin a specificat că părțile au convenit ca redevența anuală să fie achitată în două rate semestriale egale, până la 31 martie și respectiv 30 septembrie.
A invocat faptul că, întrucât părțile au acționat cu bună-credință, conform art. 1170 Cod civil, reclamanta ar fi încălcat această obligație, întrucât nu și-ar fi onorat obligațiile de plată la termenele stabilite, înregistrând periodic întârzieri mai mari de 90 de zile față de termenul scadent.
A înregistrat solduri debitoare restante în cuantum de: 481 lei (2013), 172 lei (2014), 1.126 lei (2016), 1.739 lei (2017), 2.451 lei (2018), 2.413 lei (2019), 2.508 lei (2020) și 4.349 lei (2022).
„A susținut că elementele bunei-credință reprezintă valorile juridice corespunzătoare valorilor morale ale onestității, iar raportându-se la istoricul întârzierilor de la plată a redevenței și a taxei pe teren, apreciază că reclamanta nu poate beneficia de prezumția unui contractor care a acționat cu bună-credință, întrucât a nesocotit în mod repetat termenele de plată, fără a lua în calcul faptul că acele termene contractuale au fost stabilite tocmai pentru a fi respectate”, a conchis pârâta.
Ce a reținut Tribunalul Tulcea
Instanța a analizat cererea din perspectiva art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (care presupun existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente).
În atare situație, a reținut că terenurile agricole din prezenta speță aparțin domeniului privat al orașului Măcin, nu al celui pulbic.
Dat fiind regimul bunurilor imobile, notificările de reziliere emise de UAT Babadag nu pot fi asimilate unor acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, motiv pentru care acțiunea reclamantei a fost respinsă.
Sursă motivare: ReJust și Portal Just
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
UPDATE. Se cere anularea contractului de gestionare a câinilor fără stăpân din Măcin. Cazul se judecă la Curtea de Apel Constanța
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


