Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:03 24 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință CJ Constanța Aprobarea contribuției Județului Constanța la bugetul de venituri și cheltuieli al ADR a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

ro

24 Jul, 2026 09:45 187 Marime text
Consiliul Județean Constanța a fost convocat oficial în ședință ordinară pentru data de 28 iulie 2026, ora 10:00, printr-o dispoziție semnată de președintele Florin Mitroi.

Pe ordinea de zi a întrunirii, care se va desfășura în format fizic în sala „Remus Opreanu”, se află nu mai puțin de 42 de proiecte de hotărâre, printre care rectificări bugetare, modificări de organigrame și treceri de bunuri imobile.

Astfel, printre proiectele de pe ordinea de zi se află și proiectul de hotărâre nr. 178/14.07.2026 privind aprobarea contribuției Județului Constanța la bugetul de venituri și cheltuieli al Agenției pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est pentru anul 2026. 

Au fost solicitate avizele Comisiilor de specialitate 1 și 2.

Inițiator este președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Potrivit proiectului, se propune aprobarea contribuției UAT Județul Constanța la bugetul de venituri și cheltuieli al Agenției pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud - Est, pentru funcționarea ADR SE Brăila și pentru susținerea Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru Granița România - Bulgaria, aferentă anului 2026, în cuantum de 1.150.000,00 lei după cum urmează:
Contribuție pentru funcționarea ADR SE BRĂILA- 700.000,00 lei;
Contribuție pentru funcționarea BRCT CĂLĂRAŞI 450.000,00 lei

Menționăm că, Județul Constanța face parte din componența Regiunii de Dezvoltare Sud-Est care grupează județele: Brăila, Buzău, Constanța, Galaţi, Vrancea şi Tulcea.


Proiectul în integralitate poate fi consultat în secțiunea Document a materialului.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii