Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:03 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știați că….? Celebrul cântăreț Vlad Miriță împlinește o frumoasă vârstă?

ro

02 Aug, 2021 00:00 1368 Marime text

 
  • Unul dintre hobby-urile lui Vlad este să urmărească cursele de raliu la care intenționează chiar să participe într-o zi.
Vlad Miriță (cunoscut și simplu ca Vlad, n. 02 august 1981, Târgoviște, România) este un cântăreț de pop și solist vocal de operă român. A reprezentat România împreună cu Nico la Concursul Muzical Eurovision din Belgrad, Serbia în 2008, cântând piesa „Pe-o margine de lume”, clasându-se pe locul 20 cu 45 de puncte, scrie wikipedia.org.
 
La îndemnul mamei sale s-a înscris la cursurile de canto clasic ale Școlii de Arte "Octav Enigărescu" din orașul sau natal pe care le absolvește în anul 2000.
 
În anul 2002 bunul sau prieten Adrian Mocanu compune o piesa cu care îi propune să participe la festivalul Mamaia. În acea vară, Vlad căștiga locul 1 la secțiunea debutanți și astfel își începe cariera în lumea muzicii ușoare și devine primul artist român care a abordat stilul crossover sau pop-opera.
 
În 2010 tradiția seriilor de concerte "Ascultă, Simte, DescOPERĂ!" continua, potrivit valdmirita.ro.
 
 Sper că mai mulți oameni să se bucure de aceste concerte și de fondurile strânse prin intermediul Asociației caritabile Vlad Miriță. Angela Gheorghiu îl invita să cânte alaturi de ea în Concertele de Gala (Sankt Petersburg, Torre del Lago, Cortona, Zilele Bucureștiului 2009) Cu ocazia concertului Asculta, Simte, DescOPERĂ! de Crăciun se inaugurează Asociația Vlad Miriță.
 
Unul dintre hobby-urile lui Vlad este să urmărească cursele de raliu la care intenționează chiar să participe într-o zi. Iubește animalele: are 4 căini iar ultima achiziție este un superb exemplar Akita Inu. Deasemenea, îi place să călărească și în curând o să aibe propriul cal Frisian.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii