Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:15 16 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfârșit de an neplăcut pentru foștii primari ai Constanței Radu Mazăre trimis în judecată pentru vânzarea unor terenuri în Mamaia, iar Făgădău pentru terenuri din Portul Tomis

ro

31 Dec, 2020 00:00 1957 Marime text
  • În anul 2013, societatea comercială Astera Consulting SRL – despre care s-a susținut că este una dintre firmele controlate de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, prieten al lui Nicuşor Daniel Constantinescu, şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a obţinut de la Primăria Constanţa autorizaţia de construire pentru finalizarea hotelului cu nouă etaje din Portul Tomis.
  • Recent, Constantin Conortos, procuror al DNA Constanța, a dispus trimiterea în judecată a lui Decebal Făgădău și a lui Radu Ștefan Mazăre, într-un alt dosar.


Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța a dispus trimiterea în judecată în două dosare distincte a foștilor primari ai municipiului Constanța, Dedebal Făgădău și Radu Ștefan Mazăre. În ambele cauze, DNA Constanța a trimis-o în judecată pe Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța.


8332 și 8333

În dosarul lui Radu Mazăre (8333/118/2020), inculpații sunt: Mazăre Radu Ştefan – acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și Enache Marcela (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa), bănuită de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Asta în timp ce Consiliul Local Constanţa s-a constituit parte civilă. Cu privire la acest dosar, surse judiciare arată că ar fi fost vândute terenuri în Mamaia, prejudiciul fiind de aproximativ 1,7 milioane de euro.
 

Zece terenuri vândute fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local

În rechizitoriu, procurorul șef Andrei Bodean a reținut că „în perioada 2007 - 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local“.
 

Potențial turistic și comercial deosebit

„De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători. În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective“, se mai arată în ancheta șefului DNA Constanța.
 

Abuz în serviciu

În dosarul lui Dedebal Făgădău, 8332/118/2020, inculpații sunt Făgădău Decebal, fost primar al municipiului, la data presupusei fapte viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, suspectat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și Marcela Enache, bănuită de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Și în acest dosar, Consiliul Local Constanţa este parte civilă.




Portul turistic Tomis

În cauză, procurorul Andrei Bodean, șeful DNA Constanța, arată că „în cursul anului 2015, în aceeași manieră ar fi acționat și inculpații Făgădău Decebal și Enache Marcela, care, în calitățile menționate mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța“. „Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători“, conform DNA.

Cele trei terenuri (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat nici în ziua de azi.
 

Ce spunea Mazăre în 2012

În octombrie 2012, primarul de atunci al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, anunţa semnarea unui contract ce prevedea o investiţie de opt milioane de euro. Era vorba, potrivit lui Mazăre, despre finalizarea lucrărilor la clădirea ridicată în Portul Tomis încă din 2006.

„Investiţia a fost începută de un investitor italian acum şase sau şapte ani. El n-a mai fost lăsat de soţie să vină în România şi, ca atare, a stopat lucrările. Clădirea existentă, aşa cum a fost lăsată, a fost preluată de o companie turcească şi una din Cipru, care au semnat un contract cu Hiltonul. În Portul Tomis, pe structura respectivă se va finaliza ca investiţie privată un hotel, repet, contract semnat. Mi-a fost adus la cunoştinţă, au venit investitorii, mi-au prezentat contractul cu Hiltonul“, a mai declarat Radu Mazăre în 2012.


La un an după declarațiile lui Mazăre

În anul 2013, societatea comercială Astera Consulting SRL – despre care s-a susținut că este una dintre firmele controlate de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, prieten al lui Nicuşor Daniel Constantinescu, şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a obţinut de la Primăria Constanţa autorizaţia de construire pentru finalizarea hotelului cu nouă etaje din Portul Tomis.

 

O nouă autorizaţie de construire pentru Astera Consulting

În noiembrie 2019, societatea Astera Consulting SRL a obţinut de la Primăria Constanţa, autorizaţia de construire nr. 1982, care constă în „Modificare autorizaţie de construire nr. 1652 din 25.09.2013 -Modificare proiect autorizat cu AC nr. 531/12.04.2002 şi AC nr. 1442/31.08.2012 - Construire hotel cu restaurant (categorie cinci stele) cu regim de înălţime S+P+9 etaje prin completare etaje existente, iniţial retrase succesiv, respectiv etaj 8, etaj 9 şi etaj 10 tehnic), realizare căi de evacuare pentru situaţii de urgenţă, refaţadizare, reamenajarea spaţiilor exterioare din incintă, organizare de şantier prin reconfigurare structurală, recompartimentare interioară, modificări faţade, reamenajare exterioară, realizare căi exterioare de circulaţie pentru evacuare în ansamblu cu funcţiuni mixte (locuire, spaţii comerciale, spaţii multifuncţionale, alimentaţie publică, funcţiuni complexe) S+P+9e cu terasă circulabilă peste etajul 9“.
 

Date oficiale

Potrivit datelor puse la dispoziție de RECOM, acesta fiind consultat la data de 30 decembrie 2020, SC Astera Consulting SRL (înfiinţată în anul 2006 și cu obiect de activitate „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“) are sediul social în municipiul Constanța, pe strada Remus Opreanu, natura capitalului fiind privat (autohton și străin). Tot potrivit datelor oficiale, capitalul social subscris, de 11.400.000 lei, integral vărsat, este compus din 10.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 1.140 de lei.

Asociaţi persoane juridice sunt: Rico Imobiliar SRL ( cu sediul în municipiul Constanţa, strada Soveja), cu 50% din capitalul social, şi Az Primus Holdings LTD, cu sediul în Cipru, Nicosia, fiecare cu câte 50% din capitalul social. Astera Consulting SRL este administrată de Bactali Nadir.
 

Doi salariați și 0 lei cifra de afaceri

În anul fiscal 2016, Astera Consulting SRL, cu doi salariaţi, a înregistrat o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 74.447 de lei. De asemenea, în anul 2017, firma cu doi salariaţi a declarat o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 189.219 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: doi salariaţi, cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 472.459 de lei. Pentru anul fiscal 2019 situația este următoarea: doi salariați, profit 0 lei, pierdere 357.321 lei și 0 lei cifră de afaceri.
 

Rico Imobiliar SRL

Despre Rico Imobiliar SRL se știe că are sediul în municipiul Constanţa, fiind înfiinţată în anul 2007. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Ablachim Dogan este asociat unic şi administrator al societăţii care se ocupă de agenţii imobiliare.

Cât priveşte Perceptual Intertrade LTD, cu sediul social în Cipru, potrivit Constanta.ro, aceasta este deţinută de Gabriel Sorin Strutinsky.

Recent, Constantin Conortos, procuror al DNA Constanța, a dispus trimiterea în judecată a lui Decebal Făgădău și a lui Radu Ștefan Mazăre, într-un alt dosar. Decebal Făgădău, la data presupusei fapte viceprimar al municipiului Constanța, este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Asta în timp ce Radu Mazăre este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.


Citește și

Sorin Strutinsky, omul din spatele hotelului neterminat din Portul Tomis (documente)

Printre asociaţi, Sorin Strutinsky
Astera Consulting SRL şi-a majorat capitalul cu aproape 100.000 de lei



Macarale râd în soare… ruginii
Pe şantiere abandonate din Constanţa, coloşii cu picioare de lut ameninţă trecătorii (galerie foto)


Mastodontul de beton din Portul Tomis ar putea fi finalizat. Ce act de urbanism a obţinut Astera Consulting
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii