Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:48 18 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Printre asociaţi, Sorin Strutinsky Astera Consulting SRL şi-a majorat capitalul cu aproape 100.000 de lei

ro

22 Oct, 2014 00:00 3177 Marime text
Pe timp de criză, în timp ce unele societăţi au tras obloanele, altele şi-au majorat capitalul. Este vorba despre societatea Astera Consulting SRL, cea care a obţinut, în anul 2013, de la Primăria Constanţa, autorizaţia de construire pentru finalizarea hotelului cu nouă etaje din Portul Tomis.
 

Perceptual Intertrade LTD, cu sediul social în Cipru, reprezentată prin împuternicit Ablachim Dogan, şi Rico Imobiliar SRL, cu sediul în Constanţa, strada Soveja, reprezentată de administrator Ablachim Dogan, asociate în societatea Astera Consulting SRL, au decis, în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din 4 iulie, majorarea capitalului social de la 11.390.200 de lei la 11.400.000 de lei. Ambii asociaţi vor aduce câte un aport de 4.900 de lei fiecare. În urma majorării capitalului, se va modifica şi numărul de părţi sociale de la 20 la 10.000. De asemenea, se modifică valoarea nominală a părţilor sociale de la 569.510 lei/parte, la 1.140 de lei. După majorare, ambii asociaţi, Perceptual Intertrade LTD şi Rico Imobiliar SRL, vor deţine câte 5.000 de părţi sociale a câte 1.140 de lei fiecare, cu o valoare totală de 5.700.000 de lei, reprezentând 50% din capitalul social. Pentru ducerea la împlinire a prezentei hotărâri, respectiv efectuarea demersurilor necesare pentru înregistrarea în Registrul Comerţului a modificărilor de mai sus, a fost împuternicit Nadir Bactali. Hotărârea AGA a fost publicată în Monitorul Oficial din data de 1 august.

Despre cei doi asociaţi

Din datele Registrului Comerţului, aflăm că SC Rico Imobiliare SRL are sediul social în municipiul Constanţa, strada Soveja. Înfiinţată în anul 2007, firma are un capital social de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneai fiind de 10 lei. Asociat unic şi administrator al societăţii este Ablachim Dogan, născut în anul 1974, în Constanţa. Activitatea principală a societăţii este legată de „agenţii imobiliare“. Cât priveşte Perceptual Intertrade LTD, cu sediul social în Cipru, potrivit Constanta.ro, aceasta este deţinută de Gabriel Sorin Strutinsky.

Autorizaţie de construire pentru hotelul din Portul Tomis

Revenind la autorizaţia de construire nr. 1652, din 25/09/2013, obţinută de Astera Consulting SRL de la Primăria Constanţa, aceasta constă în „modificare proiect autorizat cu AC nr. 531/12.04.2002 şi AC nr. 1442/31.08.2012 «Construire hotel cu restaurant (categorie cinci stele) cu regim de înălţime S+P+9 etaje» prin «Completare etaje existente, iniţial retrase succesiv - respectiv etaj 8, etaj 9 şi etaj 10 (tehnic), realizare căi de evacuare pentru situaţii de urgenţă, refaţadizare, reamenajarea spaţiilor exterioare din incintă organizare de şantier». De asemenea, se vor face modificări interioare la nivelul restaurantului şi amenajarea unor săli de conferinţă. La final, hotelul va avea patru stele şi va fi afiliat lanţului Hilton, devenind Garden Inn. De altfel, în anul 2012, SC Astera Consulting SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa proiectul „Amenajare parcare auto, sistematizare, realizare accese auto şi pietonale, semnalistică şi iluminat“, amplasate în municipiul Constanţa, strada Remus Opreanu, zona Port Tomis, în vederea luării deciziei etapei de încadrare. În ceea ce îl priveşte pe Nadir Bactali, acesta este asociat, alături de Martinez Eguizabal Jose Maria, Ablachim Dogan, Leila Dogan, Bermejo Martinez Maria Blanca şi Apti Turgal, în societatea Galilea Investment SRL.
 
Potrivit date-financiare.ro, în anul 2013, cifra de afaceri declarată de societatea Astera Consulting SRL, cu un singur angajat, a fost zero.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii